Diversitate

1 minute read

Pe zi ce trece îmi dau seama că diversitatea e cheia dezvoltării civilizaţiei moderne. Trebuie să fie şi alb, şi negru, şi moale, şi tare, şi mic, şi mare, şi bun, şi rău; şi aşa mai departe. Jumătate de dualitate nu va rezolva niciodată nimic; ca şi în pasele de la fotbal sau handbal (ca să nu zic de sex) trebuie să fie două părţi diferite.

La fel stau lucrurile şi cu oamenii. O să ai nevoie, de-a-lungul (in)evoluţiei tale de tot felul de oameni. Oamenii reprezintă o sursă inepuizabilă de “interesant descoperibil”; vei învăţa lucruri chiar şi de la cel mai slab dintre ei. Nu vei reuşi nimic doar cu genii; ai nevoie de mediocri, pentru că geniile s-ar mânca între ele dacă ar fi singure. Şi viceversa.

Sper ca această atenuare generală, această toleranţă de care sunt cuprins în ultimele zile să nu mă adauge în marea oală a normalului. Cu toate că, uneori, pare-mi-se c-ar fi mai bine. Normalitatea îţi oferă acel “stand back and enjoy” de care ai nevoie de multe ori. Ai nevoie, de multe ori, să priveşti creaţia de sub masca anonimatului…

Ajung iar la acea dualitate de care vorbeam mai demult.

Să fie pace în lume, zic.

Updated: