Zgârieturile vieţii

1 minute read

Zic să facem o scurtă pauză de la povestitul despre Marea Britanie ca să reamintesc o chestie. Acum poate o să am mai multă credibilitate 🙂

Mai demult un pic am scris despre parcările de la Tineretului şi despre şoferii nesimţiti care parchează pe două locuri. Cineva a venit şi-a zis cum că el face aşa ca să nu i se zgârie maşina, parchează cât să nu mai aibă nimeni loc lângă el ca să aibă o siguranţă. Eu ziceam că nu-s de acord, pentru că aşa nu mai ajungem nicăieri şi nu evoluăm, că nu trebuie să-şi facă fiecare dreptate, că nu suntem în preistorie.

Când am venit din concediu mi-am găsit maşina zgâriată de un neatent 🙂 Nu-i ceva grav, dar nici superficial, e cât să nu iasă la polish. Dar hei, e ok, pentru că-i numai un ansamblu de fiare. Zgârieturile se întâmplă aşa cum căcaturile se întâmplă în viaţă. Ce-ar fi vieţile noastre fără căcaturi care să le anime şi să le mai cioplească puţin? Nu ansamblul ăla de fiare defineşte ce sunt, ci ce am în cap şi ce ştiu să fac cu ce am acolo, pe aia trebuie să mă concentrez. Aşa că de ce să mă dau de ceasul morţii pentru nişte zgârieturi? Sau de ce să-mi fac eu legea şi să ocup un loc mai mare decât ar trebui? Oameni suntem înainte de a fi şoferi sau a avea proprietăţi, ţine minte.

De-asta ziceam că poate acum am mai multă credibilitate şi poate are mai mult sens ce zic. Prefer maşina zgâriată decât să fiu nesimţit, e o alegere simplă. Cumva, de câte ori sunt pus în faţa unei astfel de alegeri, mă întreb: „cum ar fi lumea dacă toată lumea ar face ca mine?”. În cazul meu ar fi una mai bună, în care oamenii se respectă unii pe alţii, convieţuiesc mai bine, se stresează mai puţin şi ştiu să definească ce e cu adevărat de valoare în vieţile lor. Fair enough.

Cum ar fi lumea dacă toată lumea ar face ca tine?

Updated: