Despre alegeri personale

3 minute read

La articolul despre parcări şi nesimţirea oamenilor un comentator a venit cu o opinie foarte pertinentă, de actualitate: parchez pe două locuri pentru că vin alţii şi-mi zgârie maşina încercând să o parcheze lângă mine. Este un caz valid, nu am de ce să nu recunosc. Şi, sincer, mulţumesc comentatorului (chiar dacă nu şi-a dezvălui identitatea…) pentru că mi-a dat o temă de gândire.

Vezi tu… viaţa e o serie de alegeri până la urmă. Suntem ceea ce alegem să fim şi în majoritatea cazurilor ni se întâmplă ceea ce alegem să ni se întâmple. O alegere o exclude pe cealaltă şi viceversa. Nu putem împăca şi capra şi varza, vorba vorbei, de aceea trebuie să facem o alegere exclusivă. În cazul de faţă există două şi numai două alegeri; hai trei ca să clarificăm lucrurile:

nu sunt un om nesimţit. Drept urmare o să las loc oricui ar vrea să parcheze lângă mine. Îmi asum riscul că maşina mea ar putea fi zgâriată de către cineva mai neexperimentat. Sper şi încerc să fiu optimist şi să cred că asta nu se va întâmpla; statisticile cred că sunt în favoarea mea şi mă încurajează să-mi asum un risc cât de cât mic. În felul acesta fac lumea un loc mai bun pentru o persoană care va vrea să găsească un loc de parcare (provoc un sentiment bun când se întâmplă) şi mai scad nivelul de frustrare al societăţii în care trăiesc;

sunt un om nesimţit. Lumea-i o junglă şi-i plină de proşti care nu ştiu să parcheze. Nu vreau să risc să-mi zgârie cineva maşina, aşa că acolo unde sunt două locuri mai înguste o să le ocup ca să împiedic pe cineva să-mi atingă maşina. Sunt conştient că făcând asta nu elimin tot riscul pentru că zgârieturile sunt încă posibile. Din frustrarea altora sau în altă situaţie maşina mea tot ar putea fi zgâriată şi tot în service ar trebui să ajung. Fac lumea un loc mai rău pentru că eliberez un potenţial de frustrare al cuiva care nu va găsi loc de parcare (ştim cu toţii sentimentul), plus al altora care vor vedea cum am parcat şi care vor fi în dezacord; voi fi un exemplu negativ pentru societate;

sunt o mizerie umană. Oricât spaţiu ar fi pentru două maşini voi parca pe centrul locurilor pentru că nu-mi pasă de alţii şi nu mă interesează vieţile altora, bune sau rele. Sunt egoist şi mă îngrijesc numai de binele propriu. Nu-mi pasă de fericirea lumii, România-i de rahat şi societatea-i mizeră. Sunt conştient (dar nu vreau să recunosc) că fac lumea un iad, pentru că demonstrez că aluatul din care sunt făcut e stricat şi asta se răsfrânge şi alte activităţi pe care le întreprind. Nu-mi pasă de oamenii care vor să schimbe lumea în mai bine, sunt doar nişte hipsteri.

Cam astea sunt alegerile, poate cu mici variaţii. Sunt alegeri, oricât ar fi de dificile, şi nu ne obligă nimeni la una dintre ele; sunt în totalitate ale fiecăruia. Eu am ales să nu fiu nesimţit. Îmi asum riscuri, dar sper. Sper, pentru că fără speranţă suntem morţi oricum. Încerc să fiu optimist, pentru că-mi face bine şi face bine şi altora. Aleg să nu fiu nesimţit. Ştiu că într-o zi voi găsi maşina zgâriată. Şi ce? Am după ce bea apă, am unde lucra, sunt întreg, mă pot plimba şi n-am pe nimeni în spitale. Nu aruncă nimeni bombe asupra mea şi a familiei mele, nu mă urmăresc asasini, nu caut hrană în tomberoane. Am multe motive să fiu optimist, să mă bucur şi să încerc pe cât posibil să nu las răul lumii să mă atingă.

Fac alegeri şi-s pe deplin responsabil de ele. Şi cred într-o lume mai bună, într-o Românie altfel. Fac puţine, dar fac şi voi încerca să fac mai multe. Pentru că… *am după ce bea apă, am unde lucra, sunt întreg, mă pot plimba şi n-am pe nimeni în spitale. Nu aruncă nimeni bombe asupra mea şi a familiei mele, nu mă urmăresc asasini, nu caut hrană în tomberoane. *Nu uita nici tu lucrurile astea.

Alegeri

Updated: