Învăţăcel fiind

1 minute read

E adevărat un lucru: că ai priceput ceva cu adevărat atunci când începi să-i înveţi şi pe alţii. De-asta singuraticii desăvârşiţi nu vor înţelege niciodată nimic relevant, de-asta programatorii introvertiţi vor ajunge la un punct mort, de-asta vom avea întotdeauna nevoie de profesori şi mentori. De-asta, de-asta. Trebuie să învăţăm şi la rândul nostru să educăm pe alţii, adaptându-ne la sisteme străine, la mentalităţi străine; cam ăsta-i cursul normal pentru o pace între generaţii puţin dornice de revoluţii ale lor.

Junioratul se cam face în grup. De-asta există clase, grupuri de studii, competiţii, cercuri, ca oamenii să înveţe împreună. E mai greu când eşti de unul singur printre oameni experimentaţi, e mai greu când n-ai cu cine te îndemna, e mai greu numai să primeşti lecţii şi să nu participi la competiţii pentru că n-ai cu cine; e mai greu atunci când eşti singurul copil într-o clasă plină de profesori 🙂 E ca atunci când, copil fiind, intri în cancelarie pentru nuş’ce problemă şi te copleşesc ochii aţintiţi numai spre tine ai vreo 5/6/7 profesori. Însă nu-i bai; ieşi de acolo cu problema rezolvată, cu sentimentul că ai scăpat de atâţia ochi şi cu gândul că te-aşteaptă o minge afară dornică de bufneală.

Învaţă şi educă pe alţii. Atât am avut de zis.

Updated: