Era pe TVR1?

E greu să faci faţă tuturor poveştilor şi povestirilor contemporane despre copilărie. Oamenii vorbesc despre ce vedeau ei la teveu când erau mici, ce gumă de mestecat mestecau ei când erau mici, ce colecţionau ei când erau mici, ce se jucau ei când erau mici, ce ascultau ei când erau mici. O groază de lucruri de care eu habar nu am nici acum 🙂

Eu am crescut cu TVR1, cu ruşii, cu bulgarii, cu moldovenii, cu Antena Satelor, cu Radio România Actualităţi, cu grătarul-lighean-antenă, cu mieii de primăvară, cu mulţi câini şi pisici, cu pui de găină şi de curcă, cu vaci păzite şi oi păscute, cu zeci de porcuşori dintr-un foc, cu balegă, cu pământ, cu pietre, cu iarbă, cu vânt, cu troiene, cu mult noroi, cu fân şi otavă, cu mere parfumate, cu cireşe întârziate, cu neguri de toamnă, cu tăvăleală-n frunze, cu două beţe drept poartă de fotbal, cu kilometri întregi parcurşi zilnic, cu triplu-bronz-de-vară, cu cărţi şi caiete, cu degetele albastre de la stilourile mereu stricate, cu cartofi şi porumb fiert, cu sapă, cu furcă, cu coasă, cu vişine, cu rachiu, cu muşte, cu musafiri, cu topoare, cu teslă, cu lemn, cu mobilă, cu rumeguş, cu fum, cu crăci, cu tataie şi mamaie, cu bunică, cu stână, cu aparate de radio de buzunar, cu poezie, cu curcubee, cu ploi, cu furtuni, cu fulgere, cu înmormântări, cu lacrimi […].

Sunt multe lucruri cu care nu m-am întâlnit pentru că nu erau pe TVR1. Deseori, când aud numele vreunui personaj dubios de desene animate, întreb nedumerit dacă desenele respective erau pe TVR 1. Sunt însă multe alte lucruri care nu erau în altă parte decât acolo, la ţară, printre anotimpuri repetându-se neplictisite.

Mai e puţin pân’la toamnă.