Caut teren de casă

Zilele trecute am văzut o casă de vânzare în Lopătari. O casă interesantă, mare, pe 2 nivele plus subsol, o vilă. Construită relativ recent și apoi abandonată, lăsată pradă degradării și naturii care a făcut ce-a știut mai bine: a infiltrat apă pe unde s-a putut.

Câteva zeci de mii de Euro. Multe zeci de mii pentru o casă prea mare pentru necesitățile noastre. Am stat mult să ne gândim dacă are sens să ne întindem la o casă încăpătoare, dar la care am avea de reparat multe lucruri până să ne mutăm în ea.

Dacă am fi făcut asta, am fi stat într-o casă mare. Așa cum glumea un prieten, o casă de candidat la primărie. O casă la care să se uite lumea cu jind și să zică „asta-i a lu’ Claudiu, ăla de candidează aci la Lopătari”. De fiecare dată când am vorbit cu cineva care și-a făcut casă mare, respectivul regreta decizia de a se întinde mai mult decât i-a fost plapuma. O casă mare costă mai mult și se întreține mai greu.

Am ales să nu. Nu avem nevoie de o casă mare. Nu e nevoie să demonstrez nimic nici electoratului, nici vecinilor, nici neamurilor. E adevărat că lumea se uită după acareturile unui candidat, dar dacă lumea ar alege după acareturi, ar alege ca până acum: prost.

N-am acareturi și nici nu caut să strâng. Caut un teren la noi în comună pe care să construiesc o casă normală, simplă, curată. Nu casă de primar, nici de om cu stare, ci o casă simțită, muncită, creată pentru nevoile noastre. Dacă ai așa ceva, dacă știi pe cineva care vinde un teren bun sau o casă demolabilă prin zona Lopătarilor - dă-mi de veste aici sau pe Facebook.

Bonus: uite un film despre anxietatea pe care ne-o provoacă dorința de a avea un anumit statut, de a fi văzuți bine și de a fi mai presus decât cei de pe lângă noi. Morala: nu-i nevoie să intri într-o cursă imaginară pentru un statut social anume, îți va ruina existența