În vremuri potrivnice rezistența e obligatorie
De când Tudorel Toader a împlinit obiectivul corupților de a scăpa de Codruța Kovesi de la DNA, instituția a fost condusă interimar de Anca Jurma. Zilele astea trebuia să se discute despre prelungirea acestui interimat în lipsa cuiva desemnat oficial să îngroape DNA-ul.
Doar că Anca Jurma a refuzat continuarea acestei grele misiuni de a ține corabia pe linia de plutire. Ea a declarat că se solidarizează cu colegii care fac față presiunilor și care-și continuă treaba pe dosare mari de corupție, dar că nu se va solidariza cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiție. Cu alte cuvinte, nu-i place ce face Tudorel și gașca lui de hoți, așa că se retrage din această luptă.
E de înțeles cât de grea e misiunea ei, presiunea e imensă. Însă mie asta mi se pare mai degrabă o renunțare la bătălie în loc de o „demisie” în semn de protest. Ne dorim să câștigăm războiul pentru o justiție curată, dar nu ne place noroiul baricadelor din multiplele lupte care trebuie duse.
Văd asta prea des peste tot și la orice nivel. Dorințe de mai bine însoțite de renunțări la bătălie. Un fel de „vreau să fie bine, dar eu nu mă mai bag, e prea greu”. Cum, oameni buni, cum vom ajunge să rezolvăm probleme de tot felul dacă ne împiedicăm de un prag mai înalt și o luăm înapoi la fugă?
Nu-s eu în măsură să-mi dau cu părerea despre situația de la DNA, nici despre deciziile Ancăi Jurma. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru ce a făcut și ce va face înainte pentru mai binele justiției. Ce pot eu face e să țin cont de ce am scris aici atunci când eu însumi mă voi lovi de aceste praguri în proiectele mele, în viața personală, la muncă sau în tot ce voi întreprinde. În teorie e simplu de rezistat, dar practica e întotdeauna mai complicată.
Fără rezistență nu există progres, nici perspectivă de mai bine. Iar rezistența se dovedește în vremuri potrivnice. Trăim vremuri potrivnice în care bunele maniere învățate acasă nu-s prea utile și în care gentlemanii nu au drum lung.
