Viaţa la ţară

1 minute read

Contrar concluziilor trase de cei mai puţin înţelepţi dintre oameni, a creşte la ţară, cu tot ce implică asta, te* educă* mai mult decât orice pe lume. Zeci de ani de şcoală orăşenească, anturaj “intelectual” şi lecţii cu cei mai buni profesori nu te învaţă şi te pregătesc mai mult pentru viaţă decât şapte ani la coada vacii, cu lopata în mână, cu coasa şi furca în spinare, cu cobiliţa pe umăr, cu găleţile în mână, cu zeci de kilometri de mers pe jos (şi nu pe asfalt), cu gâtul veşnic ars de soare, cu riduri la ochi (dar nu de bătrâneţe). Dar şi cu seri calde de vară, cu oameni darnici cu greutate în vorbă, cu părinţi care se jertfesc la propriu pentru tine, cu animale de casă care-ţi luminează ziua şi care, simţi uneori, te înţeleg, cu aerul proaspăt din sânul naturii. Şi multe, foarte multe altele. Şapte ani în care înveţi pe propria-ţi piele şi fără cărţi ce înseamnă anduranţă, muncă, moralitate, bun simţ, gospodărie, om, casă. Şapte ani care lipsesc adeseori oamenilor crescuţi la oraş, din păcate.

Sunt, bineînţeles, şi excepţii, ca în orice. Oameni buni de la oraş şi îngâmfaţi, egoişti de la ţară; nimeni nu contestă asta. Un lucru e sigur: pentru mine ţăran va fi întotdeauna un cuvânt care îmi va face plăcere atunci când îmi va fi atribuit şi nicidecum o jignire. Departe de un sentiment temporar de extaz, sunt chiar mândru de originile mele, de drumul pe care l-am parcurs până acum şi de omul pe care satul meu, cu toate bunele şi relele lui, l-au construit.

Ciprian Porumbescu – Balada

Updated: