Tentaţii
Tentaţiile revin mereu, chiar dacă le-ai făcut faţă o dată sau de mai multe ori. Pentru că niciun om nu a ajuns mare rezistând o dată sau de două ori, ci rezistând unor întregi asedii de tentaţii 🙂
Dacă nu ştii ce înseamnă imaginea asta citeşte postul ăsta. Basically e despre cum am renunţat într-o zi să mai folosesc reţele sociale pentru o perioadă de minim o lună. Complet, adică nici mailurile de genul ăsta n-au voie să-mi treacă prin faţa ochilor. Experimentul merge bine şi n-am probleme în a-l duce până la capăt. Câteodată mă mai întreabă lumea “şi cum merge cu Facebooku’?”. Atunci mă simt ca într-un episod de serial din-ăla:
– Salut, eu sunt Claudiu şi de două săptămâni am renunţat la Facebook şi Twitter …
– Buuuuuunăăăăă Claudiuuuuuu!
Serios, nu mă trezesc noaptea să intru pe furiş pe Facebook 🙂 Nici nu folosesc un browser creat de mine pentru a face asta. Şi nici nu primesc/citesc mailuri zilnice cu toate notificările. Vorba bancului, dacă am zis, am zis. Şi, crede-mă, e o senzaţie extraordinară să ai tentaţia exact sub nasul tău, să ai toate prerequisitele să te bucuri de moment şi să-ţi propui să rezişti doar din pură voinţă. E ca şi cum ai avea o prăjitură super delicioasă în farfurie şi ai refuza-o doar ca să-ţi demonstrezi că poţi. E ca şi cum ai fi “luat” şi o tipă super faină ţi-ar propune o escapadă în condiţii ideale şi tu ai refuza-o dintr-un exces al controlului propriu. Încearcă una din astea şi o să înţelegi ce zic. Iar dacă ai chef de mişto-uri… n-ai înţeles nimic şi postul ăsta nu-i pentru tine.
Tentaţii. Ce ne-am face fără ele?