De ce plecăm din București

Sunt în București de 11 ani, iar soția mea de vreo 4. Eu am ajuns aici fix după liceu ca să mă apuc de muncă și facultate, iar soția după facultate ca să facă un master. Am terminat amândoi școlile, lucrând între timp în firme de software, departamente de raportare de toate felurile și școli private. În anii ăștia amândoi am ajuns să cunoaștem toate părțile plăcute și mai puțin plăcute ale acestui oraș, destul cât să tragem o concluzie: nu ne place neapărat.

Nu e simplu să vorbești de București. Unii îl urăsc, în timp ce alții sunt îndrăgostiți de el - ambele categorii de oameni sunt gata să scoată sabia într-o dezbatere despre acest oraș. Orice părere ai avea față de specificul Bucureștiului, sigur se găsește cineva care să susțină viceversa. Am să mă înham să descriu ce cred eu despre București, bucurându-mă că nu există o secțiune de comentarii la acest articol în care lumea să scoată sabia. Totul ce voi scrie este subiectiv și ni se aplică nouă. Nicidecum nu mă apuc acum să fac o evaluare profesionistă a locuirii în București.

Viață de calitate inferioară

Este un cuvânt pe care orice bucureștean îl urmărește: evadare. Trăim zilnic aici, dar toți ne dorim de fapt să evadăm în alt loc, departe de București. Căutăm mai multă natură, un aer mai curat și mai multă liniște - lucruri de care nu prea avem parte. Zici că suntem de fapt la pușcărie, mereu în așteptarea zilei în care vom pleca acasă. Când avem ocazia să evadăm sau să mergem la părinți, facem 8h dus și întors. Asta înseamnă o zi de muncă petrecută în mașină.

Eu și soția nu prea mergem la evenimente; destul de rar la teatru, deloc la film. Ne-am dat seama că ne vedem rar cu prietenii de aici pentru că toată lumea e al naibii de ocupată. Din cauza traficului, petreci mult timp pe drum până la orice loc de întâlnire. Dacă vrei o chirie la o distanță normală față de centru trebuie să bagi adânc mâna în buzunar pentru un loc care cel mai probabil e într-un bloc șubred.

Să stai în București pentru oportunitățile copiilor e cea mai dubioasă scuză pe care mulți părinți o au pentru a nu petrece timp cu copiii lor. Copiii au nevoie în primul rând de timp cu părinții, nu de o sumedenie de activități care încearcă să compenseze o lipsă. Școli bune în București? Alea unde dai șpagă să intri sau alea private în care copiii au mai degrabă șanse să o ia pe arătură decât șanse la o educație bună? Să începi educația copilului prin șpagă sau să-l dai pe mâna unora care doar vin la un job sunt printre cele mai nasoale lucruri pe care le poți face pentru el. Sigur că sunt și școli foarte ok în București, la fel cum sunt și în alte părți, însă nu putem presupune că numai la București găsești educație bună.

Casă de calitate inferioară

Ne-am cam săturat de stat în chirie, dar alternativa cumpărării unei case în București este și mai groaznică. Nu vrem un credit pe 30 de ani, nici chiar dacă-l putem plăti în 5 ani. Apartamentele vechi din București nu sunt făcute pentru un trai bun, ci pentru niște oameni care nu au nimic de obiectat față de afacerile unui stat invaziv. Apartamentele noi nu sunt pentru stat în ele, ci pentru dat tunuri de către dezvoltatori. Prețul locuințelor cât de cât bune depășește imaginația, asta într-un oraș aproape paralizat de lipsa investițiilor în orice fel de infrastructură.

Casă lângă București? Asta este o glumă și mai proastă decât a cumpăra un apartament, având în vedere că nu există o rețea de transport viabilă între periferie și centrul orașului. Vrem spațiu de flori, legume, copaci și alergat prin curte; să ne îngrămădim acasă cu tot felul de oameni în câteva sute de metri pătrați nu e pe lista noastră. Și nici să ne vindem sufletul pentru un teren cu o suprafață decentă.

Muncă de calitate inferioară

Dacă încep cu munca nu cred că mă mai opresc, atât de multe frustrări s-au acumulat în toți anii ăștia. Ne-am săturat de clădiri corporatiste, de open-space-ul în care lumea împarte minima productivitate, de băi puține și făcute la mișto. De câte ori s-a mutat sediul firmei unde lucram s-a făcut asta din raționamente economice, nu pentru bunăstarea oamenilor care lucrau acolo. Petrecem prea mult timp în drum spre muncă, doar ca să ajungem într-un loc unde facem socializare forțată cu tot felul de oameni care se plâng de tot felul de lucruri - asta ne seacă de energie și de orice vlagă creativă. Plecăm de acolo obosiți, posaci, fără niciun chef sau energie de a mai întreprinde și alte lucruri în afară de muncă.

Însăși aerul de la muncă este de obicei de o calitate îndoielnică, totul este condiționat să te facă să-ți urăști zilele și să te cerți cu colegii. Acel aer e pentru roboți industriali, nu pentru oameni cărora să le facă bine. Sunt sigur că orice bucureștean recunoaște mirosul ăla de „firmă” - cu ochii închiși ți-ai da seama că ai ajuns la muncă. Condițiile se bazează de obicei pe „minimul necesar”, iar pentru o schimbare în bine trebuie să te lupți de parcă viața ta depinde de asta. Alternativa e să ne afundăm într-un cinism profesional, această mască ce ne desparte de realitatea hilară din fața noastră. Iarăși asta nu e o opțiune pentru noi.

Concluziile

În ciuda oportunităților disponibile aici și a multitudinii oamenilor de toate felurile, nu putem spune că noi doi ne vedem pe termen lung în București. Nu ne vedem angrenați în continuare în starea de fapt a lucrurilor, nu ne vedem crescându-ne copiii aici și nu ne vedem tânjind mereu după o evadare. Vrem să ne placă să trăim, nu să evadăm regulat ca să trăim. Bucureștiul este și va fi mereu în urmă din prea multe puncte de vedere, așa că e timpul să ne luăm zborul și să încercăm să ne reinventăm viața în altă parte. Nu știm dacă în altă parte vom găsi un echilibru, dar nu ne-am numi cu adevărat adulți dacă n-am încerca.

Subiectul abordat aici este extrem de vast și complex, am încercat să fac doar un sumar al părții goale a paharului, lucru care poate părea simplist. Sigur că Bucureștiul are părțile lui bune, de-asta am stat aici 11 ani. Dar din acest punct al vieții încolo paharul e mai mult gol decât plin și e momentul pentru o schimbare. Simțim că s-a încheiat o etapă în devenirea noastră ca oameni și că un alt nivel al conștiinței umane trebuie să ne ghideze mai departe.

Soluția

Eheee, la descris probleme se pricepe toată lumea, dar la soluții foarte puțini. Nu există loc perfect unde totul să fie roz. Noi doi am observat că multe din lucrurile care nu ne plac și pe care le-am descris mai sus sunt de fapt probleme specifice aglomerărilor urbane din România. Cum emigrarea nu este o opțiune pentru noi (acesta este subiectul unui alt articol), am ajuns la concluzia din articolul anterior: vom încerca ceva la țară, într-o zonă pe care o cunoaștem destul de bine și în care credem că putem trăi o viață care are sens pentru noi. Nu avem nicio certitudine că asta este soluția, dar suntem siguri că încercarea este bună, că explorarea ne poate duce într-un loc care ne va plăcea mai mult decât cel în care suntem acum.

Oamenii sunt diferiți și fiecare dintre noi prețuiește diverse lucruri când vine vorba de locul în care trăim. Soluția noastră nu este neapărat și soluția altora, dar dacă e să găsesc ceva valabil pentru toți oamenii acela ar fi un sfat: nu te minți și caută să obții viața pe care ți-o dorești cu adevărat. Nu te lăsa acaparat de sindromul Stockholm, în care te coalizezi cu ceea ce te ține posac și descurajat. Ia-ți inima-n dinți și judecă dacă pentru tine are sens ce ți se întâmplă acum. Dacă n-are, fă o schimbare. Nu mâine, nu la anul, ci ACUM.

București, probabil 2009