Neaducerea aminte

Mi se întâmplă des să nu-mi mai aduc aminte ce anume am citit într-o carte, cum anume se termină un film, cum am făcut cunoștință unor prieteni din cercuri deferite sau ce-a fost important în clasa a 6-a. Până acum ceva timp mă simțeam chiar vinovat din cauza asta – nu-mi mai aduc aminte lucruri, deci ele cumva n-au fost importante sau eu le-am experimentat în mod artificial, distrat sau dezinteresat. În orice caz era de rău, aveam impresia că memoria mea nu e bună și că sunt un pic mai prejos decât alții care-și aduc aminte rapid tot felul de lucruri din cărți sau filme, pot reține poezii din școală sau o teoremă șuchie din liceu. „Mai ții minte când […]” mă lasă de multe ori perplex la început, mintea mea caută și caută momentul respectiv și nu-l găsește așa cum mi se descrie în momentul respectiv.

Oamenii percep experiențe diferit, de multe ori opus. O carte care lui Gigel i-a plăcut s-ar putea putea să i se pară plictisitoare lui Ionel, o piesă de teatru apreciată de Ileana ar putea fi considerată o tâmpenie de către Vasilica și tot așa, lucrurile astea fiind absolut normale. În funcție de asta experiențele se implantează mai adânc sau mai la suprafață în conștiința fiecăruia și ies la iveală mai repede sau mai greu. Sau absolut deloc, ceea ce e destul de rar întâlnit.

Dar dacă stai să judeci radical să știi că mai departe de dimensiunea socială nu prea contează că-ți aduci aminte bine de o carte, un film sau o experiență, că poți recita o strofă sau că știi o formulă din matematică. Ce contează e cum se traduc toate aceste lucruri în realitatea pe care tu o creezi, ce ai învățat și cum ai aplicat concret experiențele prin care ai trecut. Te-a făcut o carte să privești realitatea altfel? Te-a făcut un film să judeci oamenii mai corect sau să nu faci asta deloc? Ai devenit un om mai bun pentru tine și pentru lume? Cu asta am încercat să mă consolez dintotdeauna, cu capacitatea de a lua lucrurile bune din experiențe și de a mi le însuși, de a le aplica personal la ceea ce fac. Simt când un film sau o carte mă ajută și mă transformă, simt o căldură ciudată în piept și o simt când iese la iveală în interacțiunile mele cu oamenii. Deși poate n-aș putea să explic bine o experiență, cert e că o simt că e acolo, că trece prin mine lăsând urme benefice, că mă rontujește, mă învață, mă atinge.

M-am simțit și mai bine după ce Paul Graham mi-a confirmat oarecum modul meu de a percepe lucruri într-un articol superb de luna trecută. Se plângea omul de același lucru, că nu-și mai aduce aminte bine de ce citește, dar totodată se convinge de faptul că e în regulă, că lucrurile rămân chiar dacă nu le poți cita, că mintea omului e schimbătoare și de-asta merită să re-experimentezi, să re-citești, să re-vezi și așa mai departe. Exact cum am făcut eu cu Colț Alb, probabil cartea mea preferată. Citește, e frumos:

Reading and experience train your model of the world. And even if you forget the experience or what you read, its effect on your model of the world persists. Your mind is like a compiled program you’ve lost the source of. It works, but you don’t know why.

Nu-ți face griji dacă nu-ți aduci aminte. Citește în continuare atent, mult și divers, lucrurile rămân în tine și te ajută fără să știi. Dacă nu ți-a plăcut cartea nu-i pune etichetă din prima, ci recitește-o cu altă ocazie. Pune mereu la îndoială cunoștințele și actualizează-le, pune-te la curent.

Cu calm înainte.