Mijloc de decembrie
De vreo două luni circul zilnic cu tramvaiul. Mă așteptam să fie rău, obișnuit fiind cu metroul, însă e destul de bine. Avantajul mare al tramvaiului e fereastra către lume, lucru care lipsește cu desăvârșire dincolo. Port cu mine Nostalgia lui Cărtărescu care zace-n ghiozdan, plimbată zilnic doar ca să fie citită mereu în același loc: în pat, seara, înainte de culcare. Pe drum nu reușesc pentru că mă trezesc hălăduind cu privirea printre ruinele Progresului. Probabil la un moment dat o să mă plictisesc și lecturatul o să redevină o îndeletnicire de drum.
Azi fusei la o nouă întâlneală Lean Startup și am profitat de asta ca să merg un drum lung cu tramvaiul, aveam linie directă către casă. M-am lipit de geam și-am trăit fiecare scenă. Ceața mai ascunde din urâțimea luminițelor lui Oprescu din acest oraș care se pregătește tăcut de Crăciun. O mamă târă de niște sacoșe cu globuri și ghirlande, o fată cu pălărie mov pândește un controlor, o alta tremură într-o stație. Doi tipi comentează ceva meci recent. Lume obosită se motivează să-și continue drumul către casă, acolo unde găsesc cel mai probabil nu liniște, ci balamuc.
Devin și mai introspect în Decembrie, vorbesc și mai puțin, fac economie de mișcări și-s tot timpul aplecat pe ceva anume. Sunt friguros din fire și caut să mă strecor cât mai subtil, doar-doar frigul n-o să mă simtă și nici eu pe el. E mai bine să n-avem de-a face prea mult, așa m-am decis. Am prins o seară mai caldă și-am bătut drumul de pe Știrbei Vodă până acasă și-a fost bine. La Frontline se discută de ceva timp despre 1989, Băsescu mai are foarte puține zile de mandat, un elicopter s-a prăbușit în Siutghiol și ai mei taie porcul într-o marți. Aștept concediul ca să conduc iar, aștept zăpada ca apoi să pot aștepta în mod oficial și cu motiv primăvara. Aștept să-mi iau cortul și să fugim împreună în codrul verde unde nu se mai vede nici urmă de cal.
În Ianuarie îmi comand un print cu fata asta:
