Destinul lui Ionel

Suntem la început de 2020, într-o iarnă molcomă care parcă refuză să se manifeste. Pare că timpul are răbdare aici la Mânzălești. Stau pe prispa casei în care ne-am mutat acum mai bine de jumătate de an și nu-mi pot scoate din minte ce-mi zicea Ionel în primele vizite pe care i le-am făcut: Dumnezeu face minuni prin oameni. În fața mea este Drumul Județean 203K pe care trec în sus și jos zeci de mașini pline cu oameni. Oameni care țin unii la alții și care se sună reciproc, întrebându-se unii pe alții:

Ai ajuns cu bine?

Am primit această întrebare de la ai mei de mii de ori. Când ajungeam la București mă întrebau asta. Chiar și acum, când parcurg o distanță mult mai scurtă între mine și ei, mă întreabă dacă am ajuns cu bine. Statisticile groaznice pe care le vedem la televizor și pe internet se regăsesc în această întrebare obsesivă pe care părinții și copiii români o folosesc des: ai ajuns cu bine?

Șoselele României ucid din cauza nepăsării unui stat care a uitat că e acolo pentru cetățenii săi. Corupția instituționalizată ucide prin abandonarea victimelor și a instaurării unui regim al neputinței. Când ți se face o nedreptate precum cea care i s-a făcut lui Ionel, unde te refugiezi? Când firma pentru care ai lucrat ani de zile te abandonează, unde găsești resurse? Când statul te trădează, cine te ajută să te ridici de jos?

Răspunsul este: noi înșine, oameni între oameni. Dumnezeu face minuni prin oameni și-i plantează acolo unde e nevoie de ei. Ionel e în mijlocul unui destin care i-a fost pus în brațe într-o sâmbătă de noiembrie, pe care l-a primit fără să-l ceară sau să-l merite. Poate că de aici încolo e rândul nostru, al oamenilor de lângă el, să luăm acest destin și să-i dăm un curs. Tu, cel sau cea care citești asta, nu crezi oare că povestea asta a ajuns la tine pentru că faci parte din destinul acestui om?

Mai jos e un minut dintr-o conversație cu Ionel pentru care am primit acordul de publicare aici:

Ionel are nevoie de oamenii din jurul său. Ar vrea să participe la ședințele cu părinții de la școlile copiilor săi, să meargă la o recuperare în care speră sincer sau să ajungă la întâlniri ale persoanelor care au trecut prin aceleași tragedii ca a lui. Ar vrea să muncească pentru el și pentru alții, ar putea să transforme zvâcul interior în rezultate tangibile și, în viitor, să întoarcă altora mâna care i-a fost lui însuși întinsă.

Ce zici, vrei să facem parte din destinul lui Ionel? Dacă ești avocat, psiholog, neurolog sau medic ortoped, televiziune, organizație caritabilă sau simplu om care poate ajuta în orice fel, dă-mi de veste aici pe blog sau pe Facebook și hai să dăm o întorsătură diferită acestei povești. Te rog.