Iar Facebook

În mijlocul scandalului Cambridge Analytica de anul trecut am renunțat la profilul personal de Facebook. Am închis paginile despre Buzău, apoi am lăsat activă doar pagina blogului, apoi mi-am făcut un cont cu activitate restrânsă, apoi l-am închis și pe ăla ca să ajung zilele astea să-mi creez un nou cont personal asumat. O serie de frustrări personale legate de modul cum funcționează platforma m-au făcut să fiu evident extrem de nehotărât cu privire la activitatea mea pe Facebook.

Am greșit în mai multe moduri. Odată în privința așteptărilor pe care eu le aveam de la Facebook ca rețea de socializare. Apoi în privința puterii mele de a convinge oameni să se reorienteze către mijloace mai bune de socializare digitală. Apoi vizavi de gradul meu de mulțumire rezultat din raportul „ce pierzi” versus „ce câștigi”. Le pot explica pe fiecare în parte, dar nu cred că e cineva interesat de aceste detalii. Sunt destul de evidente și în plus nu cred că datorez explicații nimănui.

În continuare cred că prin simpla noastră folosire a platformei hrănim „monstrul” de care ne plângem sub diverse forme vizavi de geoplitică, alegeri electorale sau gestionarea timpului. Însă de asemenea am realizat că simplul refuz de a nu lupta cu inamicul prin metodele lui nu aduce vreo formă de victorie sau progres. Am revenit pe Facebook așa cum m-am înscris într-un partid politic: perfect conștient de ceea ce înseamnă asta și cu așteptările corect setate. Știu ce pot și ce nu pot face într-un partid, așa cum știu ce pot face și ce nu pe Facebook.

Pauza de Facebook a fost însă extrem de benefică mie și viitoarei mele activități pe Facebook. Unele lecții nu le poți învăța decât testând tu însuți ceea ce vezi în lume, trăgând propriile concluzii și asumându-ți mișto-urile și glumele la adresa a ceea ce încerci să înveți. Trăim totuși într-o lume liberă în care putem experimenta și certifica cele mai banale lucruri. E reconfortant.