Am, din nou, sentimentul ăla dubios: complicăm lucrurile. Ce ne mai place să ne complicăm… dar am mai scris deja despre asta de 1000 de ori, aşa că nu mai are rost.
Făcui rost de trepied aşa cum plănuisem aici şi de Paşte încerc să prind nişte stele. Rămâne de văzut dacă nu cumva o să car de trepied degeaba până-n plai.
Pace.
P.S. Ca să ai sentimentul unui articol “real time” ia de-aci o poză de telefon făcută acum 5 secunde.
Dollo m-a contactat cu un chestionar mai lung care mi-a luat luni de zile să-l termin. Răspunsurile sunt cam dezlânate, dar reflectă deasemenea o realitate d...
De când sunt la primărie n-am mai reușit să-mi fac timp pentru blog. Pentru scris în general. Momentul a coincis și cu venirea primului copil, apoi a venit ș...
Încă mai navighez prin hățișurile funcției publice și descopăr modalități de a face lucrurile, însă pot povesti un moment dintr-o zi despre care cred că desc...
Rezist pentru că am așteptările corect setate, pentru că știu că azi sunt aici și acum pentru alții, nu pentru mine. Rezist pentru că am o misiune temporară ...
