Cip-cirip-ciri-rip

1 minute read

Mi-am adus aminte iar de “Poveste de dragoste între oameni şi obiecte” şi o repet: Doamne, ce titlu inspirat! Departe de a idealiza un materialism excesiv, cred că lucrurile din vieţile noastre înseamnă întotdeauna mai mult decât se observă la o primă privire. Ar fi atâtea de spus despre fiecare în parte; fiecare are propria lui carte de poveşti inspirate din realitate.

Când ne-am mutat de la Nehoiu la ţară am luat cu noi soneria de la uşă 🙂 Nu, n-am scobit peretele ca să o ciordim. Era o sonerie cumpărată de tata de prin Chişinău, cu nişte înscrisuri pe ea într-o rusă pe care n-am înţeles-o niciodată. O sonerie ca o căsuţă din care se auzeau ciripituri când un nene suna. Când eram la ţară deseori mă jucam cu ea, atât cât te poţi juca cu o sonerie: îi băgam cele două fire în priză şi o ascultam. Ciripiturile deveneau enervante la un moment dat şi sub presiunea celorlalţi lăsam soneria acolo unde îi era locul: într-un colţ de noptieră, sortită prafului.

Într-o zi, fiind acasă o zăresc pe o masă.

– Ahaa.. ce-i cu soneria?

– A scos-o tac’tu într-o zi şi-o tot băga-n priză p-aci. A dat în mintea copchiilor..

Care-va-să-zică aşa. Scosese soneria ca să o mai asculte. Aşa cum o asculta la Nehoiu când avea 20+ de ani, un salariu mizer şi doi plozi scâncind. Când vremurile nu erau mai bune, dar erau altfel. Cip-cirip-ciri-rip […]

Lucrurile înregistrează în tăcere amintiri şi le redau atunci când sufletul avid are nevoie de ele. De-asta le tot adunăm, de-asta le tot strângem în grămezi. Lucrurile sunt rezultatul unei disperări în cuib. În agonia trecerii timpului ne agăţăm de orice; doar, doar timpul o să rămână încrustat îl ele.

Din nou Moromete are mai mult sens.

Updated: