Camera obscură

Camera Obscura e ceva ce am descoperit acum câțiva ani. O muzică molcomă cântată de o Tracyanne care parcă n-are niciun chef sau care cântă cu gândul la bădița care-o așteaptă în vârful dealului, lângă gardul lu’ Nea Ion. Versuri un pic umflate care te împing spre stări exagerate, augmentări de tragedii adolescentine, exuberasm, durere-n cot. Fuck this, fuck that, fuck this in particular. M-a prins 🙂 Am ascultat mult, iar și iar.

În 2011 Carey, cealaltă tipă din trupă, s-a îmbolnăvit de osteosarcoma, o formă de cancer osos. În 2015 totul s-a agravat și Carey a murit. Ar fi trist dacă n-ar fi mai întâi magic ceea ce Carey a lăsat în urmă: o muzică minunată și o campanie de conștientizare a acestei boli realizată împreună cu Sarcoma UK. Totul a ajuns și la mine: muzica, informații despre boala asta și despre organizația care se luptă cu ea, precum și sentimentul că nu e totul în van. Moartea e ceva inevitabil și n-ai ce-i face, vine și-și cere drepturile naturale. Ce rămâne în urmă însă e veșnic pentru ceilalți. E o lecție imensă pe care am învățat-o de la trupa asta, m-a ajutat să accept lumea în care trăim, cursul ei firesc și faptul că fiecare om poate să fie prețios pentru alții până când pleacă dintre ei.

Fii prețios, imortalizează realitatea și tradu-o oamenilor așa cum face o cameră obscură cu lumina. Sau așa cum face Camera Obscura.