Banca Transilvania şi superstiţiile

1 minute de citit

Sunt foarte mulţi oameni superstiţioşi acolo, altfel nu-mi explic de ce nu pot să intru în Internet Banking din acea fereastră de browser. Da’ ce-are, mă, fereastra aia, e a treişpea deschisă de când am iniţiat sesiunea? Am deschis-o când erau aliniate trei planete aleatorii din sistemul solar? În acele secunde o pisică neagră murea ucisă de un câine alb? Sunt implicate nişte gravide furăcioase pe-acolo care trebuie să-mi dea fluxul pe ţeavă? Ziceţi-mi şi mie de ce în secolul douăzeci şi unu nu pot să intru pe un site din “această fereastră de browser”?

Eroare Banca Transilvania

Închide toate ferestrele de browser” – dar v-aţi gândit că poate am nevoie de ele? De ce să le închid, ce aveţi cu ferestrele mele? Nu-i porn, nu-s gagici dezbrăcate, nu-s time consuming processes; atunci ce aveţi cu ele? Nu vreţi să mă şi rostogolesc de trei ori după ce dau restart de două ori la calculator, o dată cu mâna stângă, apoi cu mâna dreaptă? Chiar trebuie să mă lupt cu un dragon cu trei capete ca să transfer nişte amărâte sute de lei? Spuneţi-mi clar asta atunci când vă semnez contractele şi o să am grijă să mă înarmez cu cele trebuincioase transferului de bani: săbii, topoare, apă sfinţită de douăzeci de preoţi, o cruce veche şi o mănuşă de virgină cu care să apăs pe tastatură.

Chiar sunteţi penibili. Pierdeţi timpul făcând aplicaţii dummy stupide şi nu sunteţi în stare să faceţi un Internet Banking ca lumea.

Banca Transilvania şi Avira sunt cei care mi-au făcut cei mai mulţi nervi dintre toţi providerii de diverse servicii. Le doresc să intre în faliment cu datorii pe care nici nepoţii strănepoţilor să nu le poată plăti. Because I’m that mean.

Publicat la data: