Apocalipsă?
E nefastă perioada asta. Oriunde te-ai uita vezi mizeria care există în ţara şi neamul astea ale noastre. Ba Roşia Montană, ba gaze de şist, ba câini care ucid, ba femei atacate sub ochi impasibili… şi-au mai fost şi mai sunt, asta e cert. Zici că lumea a luat-o razna, zici că asta-i Apocalipsa, când nimic bun nu se mai întâmplă şi totul e o mare alunecare a societăţii. O clasă politică al cărei scop e să fure şi să scape cu asta, autorități care nu-şi fac treaba (zi-mi şi mie de ce-s obligat să plătesc impozit, dar autorităţile nu-s obligate să ne apere femeile pe stradă?), oameni manipulaţi care nu vor să gândească mai departe de ce-i în faţa ochilor, presă vândută, foame de bani peste tot.
Sunt momente în care lucrurile explodează. Corupţia a atins apogeul, oamenii au fost cernuţi de atâţia ani de minciuni şi probleme, religiile se clatină, sisteme economice se prăbuşesc, democraţia însăşi este pusă la îndoială. O fi ăsta începutul Apocalipsei, dracu s-o ia că, uite, vine. Nu numai la noi sunt probleme, dacă stai să investighezi câte căcaturi se întâmplă în toată lumea asta te apucă durerea de cap. Câte mârşăvii, câte minciuni, câte crime şi războaie inutile, câte fraude, câte probleme grave încep să apară pe pământul ăsta, probleme momentan ne-re-zol-va-bi-le (vezi Fukushima, vezi încălzirea globală şamd). E haos şi ăsta-i doar începutul.
În ce să mai crezi? Cum să mai crească nouă generaţie şi cum să nu se abată actuala? Treburile-s din ce în ce mai rele. Mai demult ziceam că e vina generică a lăcomiei. Lăcomia, asta este sursa tuturor problemelor dacă stai să te gândeşti şi să diseci. Dar zău, parcă şi lăcomia se poate corecta; ori la nivel mondial lucrurile au luat-o total razna, parcă-i forţat cumva să zici că de-aici se duce totul pe pustii. Nu ştiu ce să zic.
Nu trebuie să zic ce zic, ar trebui să fiu mai optimist, dar uite ce cred: e gravă şi-o să fie şi mai gravă. Ciclul s-a încheiat; treaba o să explodeze, lumea o să se răscoale şi n-o să găsească soluţia decât în urma tragediei. Peste ceva timp căcatul o să se întâmple, războaie, dezastre, boli şi toate celelalte. Nemulţumirea, furia, revolta se strâng în oameni şi în neamuri peste tot şi toate astea nu ies afară pur şi simplu, ci doar în urma unor exorcizări sociale. Aşa a fost, aşa o să fie, asta e.
Ce-i de făcut? Trebuie să fie ceva de făcut, dar n-o să fie paşnică treaba. Să punem mâinile pe cărţile de istorie mai întâi şi să conştientizăm drumurile care-s în faţa noastră. Şi apoi, dumnezeii să ne ajute, să îl luăm pe cel drept. Altfel…