Aplicația Electrica: inutilă

2 minute de citit

Ieri în drum spre Buzău am auzit la radio o reclamă ciudată: se făcea că Electrica scosese o aplicație de unde-ți puteai plăti facturile, trimite indexul de la contoare și așa mai departe. Super, zic, bine-ați venit în mileniul 3! Mi se cam luase de acel Oficiu Virtual al lor unde făceam lucrurile astea până acum și-am zis că în sfârșit o să pot să rezolv lucrurile direct de pe telefon.

Cum am ajuns acasă am căutat aplicația ca să o testez. Găsesc, instalez și dau să o pornesc. Treaba este așa: nici măcar nu pornește. Minunea tehnologiei de la Electrica, compania care sărbătorește anul ăsta vreo 120 de ani, nici măcar nu pornește. Ăștia suntem, atât putem, nici măcar o aplicație care să pornească nu suntem în stare să facem, ce să ne mai comparăm cu alții. O să rămân la Oficiul Virtual, tot e mai bine decât să plătești la poștaș sau din contul de Internet Banking. Am văzut că au făcut niște actualizări și acolo, dar mi-e frică să testez. Las aici câteva imagini pentru posteritate:

Are dreptate Eftimie, românul e încurcăreț, el caută să-i încurce pe alții și pe-ai lui, nu să evolueze din orice punct de vedere. Odată cu asta de la Electrica mi-am adus aminte că de vreo 2 luni încerc să mai adaug o persoană pe asigurarea mea de la muncă și nu reușesc. Cu Medlife pur și simplu nu poți colabora. Vrei să le dai bani, dar pentru asta trebuie să treci printr-un purgatoriu de sute de mailuri în care ești pasat de la A la B și invers până te răzgândești. Și eventual nu-ți mai dorești nimic, doar să pleci din țară.

Toate lucrurile astea se întâmplă pentru că oamenilor nu le pasă. Nu au nimic de câștigat dacă vine un client nou, nu au nimic de pierdut dacă pleacă unul vechi. Nu contează dacă firma nu face bani sau dacă face mulți. Și-atunci de ce să-ți pese? Mai pui 2, 3 pisici pe Facebook, mai dai un check-in la proteste în Piața Victoriei și gata, ți-ai făcut norma de om care face o umbră pe pământ românesc. Asta nu-i nimic, stați să vă povestesc în episodul următor o întreagă șaradă cu Easyhost, fostul meu furnizor de hosting…

Publicat la data: