Alcoolismul la țară

3 minute read

De când m-am mutat la țară am bătut drumurile din comuna Lopătari cel puțin odată pe săptămână. Pe cel spre Ploștina și Terca am ajuns să-l cunosc ca pe propria palmă. E de departe cel mai important drum comunal, iar pe cât de important e, pe atât de lăsat de izbeliște.

Era într-o oarecare Duminică după biserică. Eram cu mașina în drum spre Ploștina, când văd la marginea drumului două persoane: un bărbat întins pe jos și o femeie în picioare lângă el. Nu contează unde se întâmpla asta, nu contează cine erau cele două persoane. Contează imaginea ieșită din normal pe lângă care nu ai cum să treci pur și simplu.

Am oprit gândindu-mă la ce-i mai rău, pregătit să sun la salvare. Mă apropii de ei, întreb femeia ce s-a întâmplat. Părea de un calm nemaipomenit pentru situația în care eram toți trei. Rușinată, îmi spune că e bărbatul ei, că s-a îmbătat la biserică și că acum avea o oarecare dificultate în a se deplasa.

De jos, bărbatul îngăima ceva cu o energie deosebită în glas. Nu era foarte solid, nici prea înalt, dar mi-aduc aminte că era tare greu. Ne-am chinuit să-l ridicăm din șanț, să-l facem să meargă cei 3 metri până la mașină și să-l băgăm acolo pentru a-l duce mai aproape de casă. Foarte greu a fost, cu energia care-i mai rămăsese bărbatul se opunea din răsputeri, fiind curios cine sunt și încercând să-mi povestească ceva. Mai smucit, mai împins, am reușit să-l băgăm în mașină și să-i duc pe amândoi mai aproape de casă.

Din păcate asemenea scenarii nu sunt cazuri izolate, chiar la noi în comună mulți oameni au probleme mari cu băutura. Am stat mult să mă gândesc dacă comunitatea poate face ceva pentru a-i îndepărta de băutură și a-i apropia de altceva. Și mă tem că nu sunt prea multe lucruri de făcut, există o atitudine de delăsare din partea vecinilor sau rudelor unei persoane alcoolice. „Dă-l încolo de bețiv, mereu e în șanț”, se spune. În timp ce ne chinuiam să-l urcăm în mașină, câțiva cetățeni ne priveau de peste garduri.

Rușinea femeii trebuie să ne convingă pe toți că nu trebuie să rămânem nepăsători și că nu trebuie să ignorăm aceste lucruri. Nu știu acum ce putem face fiecare dintre noi, mă îndoiesc că simplele sfaturi au vreo utilitate în această chestiune. Cred că medicul de familie ar fi primul contact care poate urni lucrurile, care poate centraliza cazurile extreme de alcoolism și găsi o cale de minimă terapie pentru aceste persoane. „N-ai mă ce să le faci, bețivul tot bețiv”, se spune. Dar a încercat cineva măcar să aducă terapia în aceste locuri uitate de lume?

Mă îndoiesc că medicul de familie are vreun fel de inițiativă pe partea asta (sau altele), la Ploștina sau Plaiu Nucului ajunge extrem de rar. La Ploștina există un dispensar construit relativ recent, însă pe acolo nu trece nimeni. Dispensarul din Plaiul Nucului stă să cadă la margine de drum județean, pradă vânturilor și nepăsării. Cu părere de rău o spun, am discutat în toamna anului trecut cu medicul acestor plaiuri, iar discuția evident nu a dus nicăieri. Nevoile medicale sunt numeroase și de tot felul, iar satisfacerea lor este departe de a fi la un nivel acceptabil. La dispensarul din Lopătari se adună un număr foarte mare de oameni în fiecare zi, petreci cam toată ziua acolo dacă ai o nevoie. Dacă luăm în calcul faptul că spre Ploștina și Terca nu mai există niciun mijloc de transport în comun… credeți-mă că situația este dramatică. Nu caut vinovați, nu asta e datoria mea, ci doar prezint situația reală din teren.

Dacă știți exemple de cum au abordat alcoolismul alte comunități sau autorități, sunt foarte interesat de o discuție. Dacă știți vreo metodă de a convinge medicul să ajungă mai des prin satele comunei Lopătari, iar sunt foarte interesat. Dacă aveți gânduri, idei sau propuneri pe marginea subiectului, le-aș aprecia. Îmi puteți scrie în pagina de contact sau pe Facebook.