Vremurile creează oameni

După ce am trecut printr-o campanie electorală dificilă, după ce am câștigat o primărie ținută sub jug de ani de zile, după ce au trecut nenumărate urgențe în primele luni de mandat (toate astea în paralel cu niște provocări personale destul de serioase), cred că pot concluziona un răspuns la întrebarea pe care o primesc din ce în ce mai des de la oamenii care mă urmăresc:

Cum reziști?

A fost mereu un pic surprinzătoare întrebarea pentru că eu n-am simțit că rezist în ceva - iar asta e parte din răspuns. Am căutat mereu să rezolv probleme grele prin alte metode decât cele explorate deja, am vrut mereu să fac altceva în viață față de ceea ce am văzut la alții. Am căutat calea cea ascunsă, cea care a făcut diferența - nu știu unde anume am citit asta, dar mi-a plăcut pentru că a exprimat clar ceea ce eu am avut întotdeauna în minte: să fac altceva, altfel.

Rezist pentru că am așteptările corect setate, pentru că știu că azi sunt aici și acum pentru alții, nu pentru mine. Rezist pentru că am o misiune temporară de la care nu am voie să mă abat, rezist la orice pentru familia mea extinsă: comunitatea în care trăiesc. Rezist așa cum membrii Societății de Ajutorare de la Lopătari au rezistat în vremuri potrivnice. Vremuri potrivnice trăim și azi, dar nu la fel de grele ca odinioară. Sunt privilegiat să am la îndemână multe modalități de a-mi rezolva problemele și e păcat să nu explorez multitudinea de probleme pe care comunitatea mea din Lopătari le are și pe care le are toată țara în care m-am născut.

Ține-te bine că mai am un citat. E încă o regulă universală a istoriei; iată, îmi aduc și eu contribuția traducând și adaptând o vorbă prinsă-n zbor de pe undeva:

Vremurile grele creează oameni puternici. Oamenii puternici creează vremuri bune. Vremurile bune creează oameni slabi. Iar oamenii slabi creează vremuri grele.

E ciclicitatea vieții, e temporalitatea a tot ceea ce facem. Poate azi avem o victorie, poate peste câțiva ani avem o alta, însă la un moment dat această regulă va dicta modul în care lumea va arăta: viitorul comunității noastre va depinde de membrii ei, de curajul și capacitatea lor de a înfrunta vicisitudini, de a găsi soluții. Nimic nu e definitiv, totul se schimbă mereu - vorbe care par platitudini pentru cineva care n-a încercat ceva cu adevărat greu niciodată.

Cum rezist? Mai este un secret: îmi sunt cel mai bun prieten. Nu-mi dau singur la gioale, nu mă învinovățesc, nu mă las pradă depresiei, am încredere în mine. Am eu însumi încredere în mine - poate părea ceva banal, dar să știi că majoritatea oamenilor eșuează pentru că se auto-descurajează. Se batjocoresc în mintea lor în loc să se îmbărbăteze și să învețe din ceea ce li se întâmplă. Am un echilibru și o motivație interioare care reprezintă o sursă nesfârșită de energie. Am în interior ceea ce nu voi găsi niciodată în exterior.

Îți recomand să cauți mai mult în tine, să descoperi acea sursă de energie. Să ai mai puține pretenții de la oameni, dar să ai totuși încredere în ei. Să ai așteptări joase, dar să nu-ți lipsească efortul constant pentru un obiectiv mai mare decât tine. Să mergi mereu înainte orice-ar fi, chiar orice-ar fi. Să speri mereu, știind că totuși tot ce e în jurul tău este temporar. Să lupți mereu ca și cum înaintașii te privesc din apropiere, deși n-o să poți niciodată să-i simți mândri.

Mă gândeam să-mi fac un blog de primar în care să scriu despre lucruri specifice, dar nu cred că e timpul încă. Este începutul unui drum nou care nu este despre administrație, ci despre energia și motivația interioare, despre căutarea constantă a unui mod de a mă face util comunității. Deși în perioada asta găsesc greu timp să scriu aici, voi continua să o fac la fel cum o fac de peste 12 ani de zile: deschis, sincer, stângaci.