Un joc corect

4 minute de citit

Într-o zi de concediu am tras perdelele, m-am băgat în pat și m-am uitat la un film. Dau toate detaliile astea pentru că nu-mi șade în fire, de obicei n-am răbdare sau dispoziție să stau locului două ore să mă uit la un film. Ceea ce nu e bine, filmele-s bune la casa omului și de multe ori poți trage învățăminte din ele. Cum a fost și de data asta.

Am ales să văz un film din 2010, Fair Game. Valerie Plame este un agent CIA sub acoperire care investighează o potențială înarmare a Irakului prin fabricarea unei bombe nucleare. Soțul ei, diplomatul Joe Wilson, este trimis de CIA în Niger să investigheze dacă Irakul a cumpărat/importat uraniu de acolo, descoperind că nu era vorba despre așa ceva. Cu toate astea, un an mai târziu vine G. Bush și zice că Irakul a importat uraniu prin Niger și că hai să-i bombardăm. Joe scrie un articol în New York Times despre faptul că, în pofida declarației președintelui, el n-a descoperit nimic în Niger. Ăsta e momentul în care aparatele ascunse ale Casei Albe încep să funcționeze. Valerie este deconspirată din interior, se află că este agent secret, căsnicia începe să i se năruie din cauza atenției media exagerate pe care familia ei o capătă. Joe continuă să lupte de unul singur „împotriva sistemului” și, după lungi ezitări, Valerie i se alătură și se face lumină.

Cazul este real 🙂 Valerie și Joe există și au scris niște cărți pe acest subiect, mă bate gândul să le citesc. Poți citi mai multe despre caz pe Wikipedia și de acolo mai departe pe unde crezi de cuviință, e interesant. Am să postez o bucată din discursul lui Joe ținut mai spre sfârșitul filmului în care-s vorbe de o teribilă actualitate pentru situația din România zilelor noastre. Citește, apoi citește iar și gândește-te dacă nu cumva e vina mea și a ta pentru ce se întâmplă în politica noastră. Nu mai știu cine a zis că situația politică e oglindirea societății… poate că așa e, mă, și schimbarea trebuie să vină de la fiecare, apoi se va propaga și în Parlament și Guvern și Președinție și toate cele. Da, e mai greu decât am fi crezut. Oricum, să revenim la citat. Citește și bagă la cap:

– How many of you know the 16 words in President Bush’s State of the Union address that led us to war?

– (no answer)

– How many know my wife’s name?

– Valerie Plame!

Now, how can you know one and not the other? When did the question move from „Why are we going to war” to „Who is this man’s wife”? I asked the first question, but somebody else asked the second. And it worked. Because none of us know the truth. The offense that was committed was not committed against me, it was not committed against my wife. It was committed against you. All of you.

Now, if that makes you angry or feel misrepresented, do something about it. When Benjamin Franklin left Independence Hall just after the second drafting, he was approached by a woman on the street. The woman said, „Mr. Franklin, what manner of government have you bequeathed us?” And Franklin said, „A Republic, madam. If you can keep it.”

The responsibility of a country is not in the hands of a privileged few. We are strong, and we are free from tyranny as long as each one of us remembers his or her duty as a citizen. Whether it’s to report a pothole at the top of your street or lies in a State of the Union address, speak out! Ask those questions. Demand that truth! Democracy is not a free ride, man, I’m here to tell you that. But, this is where we live. And if we do our job, this is where our children will live.

O să închei acest scurt articol cu urările mele de Sărbători:

Printre bolurile alimentare ale Crăciunului hai să ne gândim și la asta: ce ai făcut tu ca țara asta să meargă bine? Crezi că ai făcut destul? Ce ai înfăptuit ca să pretinzi politicienilor să-și facă treaba? Noi ne-am făcut treaba, oare? Democrația nu se auto-susține, ea e susținută sau nu de fiecare dintre noi, de mine și de tine, ea supraviețuiește dacă trăiește în fiecare din noi și dacă fiecare din noi o apără prin datoria de cetățean. Altfel totul se duce de râpa corupției și eforturile câtorva nu vor contrabalansa ignoranța majorității. Fă-ți democrația cu mâna ta: informează-te, ia legătura cu reprezentanții, votează, citește, implică-te, apără-ți drepturile, apără Justiția și apără libertatea. Altfel va fi vai și-amar de noi și-ai noștri și toată rușinea din lume și revolta urmașilor nu vor acoperi vina pe care-o vom purta-o toți.

Să nu stăm deoparte că lucrurile nu se rezolvă singure. Avem treabă.

Publicat la data: