Ţine-ţi Facebook-ul sub control

3 minute de citit

Mă uimeşte cât de multă lume consideră Facebook un duşman, un inamic feroce care-ţi mănâncă productivitatea şi timpul. Pentru orice problemă Facebook poate fi oricând învinuit. De, trebuie să existe un vinovat, iar vinovatul nu eşti tu, nu?

Oameni buni. Facebook este o foarte bună sursă de informaţii. Şi când zic foarte bună chiar vorbesc serios. Doar că, la fel ca multe alte lucruri din vieţile noastre, odată ce ne scapă de sub control începe să ne facă viaţa mai grea. Dar nu e vina Facebook-ului pentru asta, ci în totalitate a persoanei care foloseşte serviciul. Nimeni nu te obligă să faci ceva, nimeni nu-ţi bagă pe gât nimic, nimeni nu-ţi intră în casă sau pe calculator. Eşti singurul responsabil pentru toate lucrurile astea. Din moment ce ai un cap pe umeri nu poţi învinui un calculator că viaţa ta e mai naşpa. Poţi să judeci, nu…?

Adicţia de Facebook este ca oricare altă adicţie: un viciu al oamenilor care nu se pot stăpâni. Ia-i Facebook-ul unei persoane care e addicted ş vei vedea că-şi va găsi alt lucru de care să fie addicted. Pentru că aşa e omul şi asta e problema lui, că nu ţine ca lumea frâiele; nu-i vina unui website sau serviciu că omul e prea slab. Omul ăsta trebuie să lucreze la self-control şi nu să-şi închidă contul de Facebook.

Aici mai apare ceva, valabil şi în cazul multor alte lucruri. Dacă foloseşti ceva anume trebuie să-l studiezi, să vezi ce poate şi ce nu, să-l investighezi, customizezi, personalizezi după nevoie tale. Dacă nu intri prin setările Facebook-ului, acesta poate poate deveni a pain in the ass cu toate notificările alea. Înainte de a te plânge că ai prea multe notificări, că-ţi apar numai prostii pe wall sau newsfeed asigură-te că ai făcut totul ca lucrurile astea să nu se mai întâmple. Există setări pentru absolut orice, caută-le şi le vei găsi. Însă două tricks vreau să menţionez:

  1. Când primeşti o cerere pentru un joculeţ stupid asigură-te că, odată ce refuzi invitaţia, blochezi şi joculeţul ăla ca să nu mai primeşti niciodată cereri pentru el. Există posibilitatea asta şi e foarte simplu: te duci cu mouse-ul peste cerere, apeşi X-ul care apare în dreapta sus, apoi din chenarul galben care apare dai click pe „Block […]”. Next, next şi gata – nu vei mai primi niciodată cereri pentru acel joc. Simplu ca „Bună ziua”.

Facebook tip

  1. În newsfeed/home te poţi dezabona de la anumite persoane, de la anumite activităţi, de la anumite aplicaţii şi aşa mai departe. Asta te ajută să ai un newsfeed curat, în care vezi doar ce te interesează. Dacă vezi ceva ce nu te interesează, gen „Află când te vei mărita” îi dai block, pentru că n-o să-ţi spună o nenorocită de aplicaţie când vei fii tu capabilă să-ţi faci curăţenie în viaţă astfel încât să găseşti pe cineva cu care să te măriţi. I’m just sayin’. E valabil şi pentru bărbaţi, cu modificările aferente. Şi nu, doar pentru că Gigicăi i s-a spus că se mărită peste 2 ani asta nu înseamnă că asta o să se şi întâmple. Îţi zic eu că Gigica va muri de singurătate dacă foloseşte prostii de-astea. Ba chiar poţi să dai Unsubscribe from Gigiga pentru că dacă se ţine de prostii de-astea cu siguranţă se ţine şi de alte prostii. Şi-atunci, preventiv, te aperi de eventualele dejecţii care ţi-ar putea apărea în Newsfeed. O mentalitate de genul ăsta îţi trebuie.

Facebook tip

Dacă vei urma măcar ăştia doi paşi vei avea un Facebook mult mai util. Mai contează şi la cine te abonezi, ce amici ai prin listă. Însă fii selectiv, nu lăsa prostiile să se adune că n-o să mai scapi de ele. Fă curat în Facebook aşa cum ai face în propria casă. Nu cumva casa arată ca şi Facebook-u’…? Ar fi trist să fie aşa… 🙂

Acum ceva timp am făcut experimentul ăla cu „no Facebook for one month”. Şi mi-am dat seama că nu să-ţi ştergi contul e o soluţie, ci să-l ţii sub control. Nu e vorba de nicio laşitate sau fugă dacă îl ştergi. Pur şi simplu eşti genul acela de persoană care abordează soluţii radicale în loc să lucreze la abilităţile lui de a selecta şi filtra surse de informaţie. Facebook nu e diferit faţă de multe alte lucruri din viaţa ta, deal with it. Fă-ţi curăţenie în viaţă şi în tot ce foloseşti (baie, bucătărie, Facebook etc).

Publicat la data: