Teoria și practica în România
Într-o seară mă întorceam de la lansarea albumului Rost al lui Răzvan Voiculescu. Era întuneric, rece și ploua din abundență. Țopăiam printre bălți lărgind pasul să ajung mai repede la metrou, apoi să ajung mai repede acasă. Să mă usuc, să-mi fac un ceai și să mă gândesc la toate lucrurile bune pe care le-am văzut în seara aia.
Mă feream de bălți, dar aproape toți șoferii care treceau pe prima bandă mă stropeau cu un val de apă și nisip. Niciunuia nu-i păsa că sunt oameni uzi pe trotuar care suferă din cauză că ei se grăbesc sub umbrela lor închisă ermetic. Ei stăteau la căldură, claxonau și goneau, stropindu-mă pe mine și pe alții, cei care am ales să lăsăm mașina acasă și să nu construim trafic într-un oraș recunoscut oficial pentru asta.
Mergeam și mă gândeam la oamenii pe care i-am văzut vorbind în seara aia. Pe Iosif, cel ce adună povești cu oameni de la țară pe coclauri. Pe Patricia, cea cu cheia bisericii din satul ei frumos. Pe Ligia, păstrătoarea amintirilor bunicilor, și pe Cristina Suliman, un exemplu viu că se poate face mai mult pentru satul românesc. Mă gândeam la oamenii ăștia în timp ce alți oameni mă făceau fleașcă pe străzile Bucureștiului. Oameni ca noi, de aceeași nație, prieteni sau colegi de muncă, funcționari sau angajați în multinaționale. Oameni care poate ieri poate vorbeau cu admirație despre valorile neamului, dar care azi nu dau doi bani pe cetățeanul care merge pe trotuar.
Protestele din Piața Victoriei sunt împotriva PSD și a lui Dragnea, a întregului grup de furăcioși care ne conduc. Ar trebui să fie și împotriva acelei părți a societății care perpetuează nesimțirea, împotriva ipocriziei care iese la iveală când vorbim în loc să facem, împotriva lipsei de bun simț față de cei de lângă noi. Poate ar trebui mai întâi să nu-i lovim pe cei din cealaltă tabără și abia apoi să strigăm la conducători că ne lovesc justiția. Am mai scris aici, mai întâi societatea are o problemă și abia apoi conducerea statului.
Teoria e frumoasă și simplă, dar practica e greu de înfăptuit. Făcând multă practică și schimbându-ne pe noi mai întâi avem o șansă de a schimba România, altfel ieșim degeaba în Piața Victoriei.
