Studenţii noştri sunt nerealişti

Ai spune chiar că trăiesc pe altă planetă. La 25/26 de ani habar nu au cum funcţionează treaba cu companiile, însă au aşteptări peste măsură. Sunt prea plini de ei şi se văd toţi şefi în cel mai scurt timp posibil. Nici ceea ce înseamnă şef habar nu au. De-asta avem atât de puţine companii autohtone de succes, pentru că avem prea puţini tineri cu capul între umeri care să judece realitatea după fapte şi factori, nu după aşteptările nefondate ale unor adolescenţi necopţi.

Treaba se vede clar în acest articol: “Sunt bun, foarte bun. Am nevoie de o şansă şi voi fi cu siguranţă manager în marketing peste doi ani”. Şi crede-mă, nu e doar un articol de publicitate pentru diverse companii şi campanii, copiii ăştia chiar aşa gândesc. Şi e grav şi foarte ne-promiţător pentru dezvoltarea unui mediu propice pentru startup-uri care să dea peste cap ceea ce există acum la noi.

Eu când m-am angajat prima dată am luat ce mi s-a dat, n-am avut pretenţii să ajung nu ştiu ce incompetent în x ani, nici să câştig cine ştie bani. Scopurile primordiale erau să nu mănânc banii părinţilor şi să-mi plătesc taxele şcolii inutile. Apoi să învăţ cât mai mult într-un mediu real, gen cu muncă şi clienţi şi facturi şi bani reali. Nu să stau să chiulesc de la facultate cu gândul că “lasă că văd eu cum oi face” să ajung manager. Pe când puţoii ăştia vin de undeva din puful buzunarelor părinţilor cu nişte idei şi nişte preconcepţii de nici nu-ţi vine să crezi că dovlecii ăia rotunzi cu ochi pot să scoată aşa ceva.

Măi băieţi, reveniţi dracului cu picioarele pe pământ şi hai să facem o treabă în rahatul ăsta de ţară. Mai scoateţi-vă capul din fund şi vedeţi cum stă treaba cu realitatea cea de toate zilele şi cu adevăratele lucruri de care ai nevoie ca să faci un ban grămadă. Nu mai citiţi ziarele alea proaste, nu mai staţi atât de mult pe feisbuc, nu vă mai uitaţi la TV că le faceţi în detrimentul vostru. Intraţi pe o uşă a unei clădiri de birouri şi ieşiţi de acolo cu “ia uite ce chestie am aflat azi […]” nu cu “ia uite fraierii ăştia zic că eu cer prea mult”. Mâna pe-o carte, pantofii în picioare şi alergaţi; trenurile nu stau prea mult în gară.