Stai locului

Weekendul ăsta am mers iar acolo unde mă simt cel mai bine, adică la Plaiu Nucului. Mi-am luat strictul necesar și am tras o tură pe coclauri, m-am bucurat de izolare, mi-am notat niște idei, am ascultat niște muzică acolo sus pe munte și, până la urmă, m-am bucurat pe deplin de moment. E un contrast surprinzător între ceea ce găsesc acolo și ceea ce mi se întâmplă zi de zi în București și cu toate astea mă întorc mereu aici, între betoane, de parcă aș avea vreodată la ce sau la cine să mă întorc.

Avem o nevoie artificială de vorbe, de zgomot și de umplutură, de ceva care să umple spațiul pe care-l creăm în jurul nostru. De activitate, de experiențe, de inițiativa altora, mereu a altora. Când poate că lucrul de care avem nevoie e chiar foarte aproape, e undeva în interior sau în orașul în care am fost împinși de diverse circumstanțe să ne mutăm, poate în același cartier. Poate în același parc într-o duminică după-amiază, poate la aceeași petrecere la care suntem împinși, poate la același eveniment la care ar trebui să ne perfecționăm în networking, poate pe același drum pe care am luat-o către un sat obscur pentru a ne pierde, poate lângă cabina de vot în care votăm cu speranță, dar și cu resemnare, cu Monica Macovei. Găsește pe cineva care înțelege toate lucrurile astea și mergi mai departe, că până departe mai e mult 🙂

The world’s not forgiving* Of everyone’s fears* The days turn into months the months turn into years*So just for a moment, let’s be still:*