Societatea de ajutorare, spiritul Lopătarilor
Mousaios este o serie de buletine științifice ale Muzeului Județean Buzău. În 1999 a apărut volumul 5, iar acolo există un articol numit „Ocupația Germană în Județul Buzău” scris de Valeriu Nicolescu și Constantin Stan. Este o lectură de căpătâi care ar trebui predată în școli, offline sau online, despre suferințele îndurate de buzoieni sub ocupația nemților din Primul Război Mondial.
Varianta digitală o găsiți aici, iar mai departe o să redau o porțiune din articol care este extrem de interesantă pentru toți cei care avem o legătură de suflet cu comuna Lopătari. Este povestea Societății de ajutorare, o rețea de informații creată şi condusă de Vasile Chilian ce a activat de-a lungul liniei frontului din Munții Buzăului până în ținutul Vrancei și care s-a ocupat de găzduirea, hrănirea şi organizarea trecerii în liniile româneşti a peste 2000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldați. Mulți membri ai rețelei erau lopătăreni, oameni curajoși care au înfruntat vicisitudinile vremii pentru a se ajuta între ei.
Vă rog să citiți măcar acest pasaj, dacă nu tot articolul, și să încercați să aplicați câtuși de puțin spiritul Societății de Ajutorare în activitatea voastră de la Lopătari și nu numai.
Rezistenţa populaţiei buzoiene nu s-a limitat doar la refuzul de a ieşi la lucru, sau de a preda alimente şi alte produse cerute de ocupanți. De-a lungul liniei frontului din Munții Buzăului până în ținutul Vrancei, pe raza fostelor județe Buzău, Rm. Sărat şi Putna, mai cu seamă în zonele de munte, greu accesibile ochiului vigilent al ocupantului exista o vastă şi eficientă rețea de informații creată şi condusă de patriotul Vasile Chilian, țăran din ținutul Vrancei, statornicit în comuna Tichireşti din județul Putna. Alături de el s-a aflat soţia sa, Clemansa Chilian, iar dintre colaboratorii săi cei mai apropiaţi amintim pe: Dumitru Pantazică, Stanca şi Toma Cotea, Ştefan Secăluş, Vasile Gălățeanu, Nicolae Cojocaru, Năstase Deşliu, Constantin Albu, Maria şi Gheorghe Beşliu, Maria şi Simion Merloiu și alții.
În perioada decembrie 1916 - mai 1917, a activat în comuna Lopătari Societatea de ajutorare care s-a ocupat de găzduirea, hrănirea şi organizarea trecerii în liniile româneşti, a peste 2000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldați. Dintre cei care au trecut linia frontului prin această zonă amintim pe sublocotenenţii: Nicolae Meloiu, Nichifor Ilie, Octavian Cocărăscu (căzut eroic la Mărăşeşti), Ştefan Borodan, Iancu Popovici, Aurel Urzică, locotenentul Alexandru Cozma, plutonierul Chiriac ş. a.. În cadrul acestei organizaţii, supranumită de unii ofițeri români o adevărată Societate a vrăjitoarelor, au fost antrenați mai mulți localnici. În fruntea ei s-a aflat învățătoarea Maria Beşliu (rudă cu Vasile Chilian). Rememorând aceste momente, M. Beşliu avea să declare peste ani: Ne-am pus în serviciul acestor fii ai patriei şi i-am ajutat aşa cum am putut în acele timpuri, redând pe mulți armatei pentru apărarea și înălțarea țării79. Alături de Maria Beşiu s-au aflat învățătoarele: Ana Beşliu (fiica sa), Teodora Enăchescu, Maria Sârbescu, Florica Popa, Vasilica Dobrescu, Ecaterina Stănescu şi sătenii Dumitru Ghica Moise, Ion Vânătorul, Damian Brătilă, Radu Dumitru Tețcaru, Victor Cosma, şi chiar primarul comunei Lopătari, Constantin Albu. Dintre călăuze amintim pe Nicolae Cristescu din Bisoca, preotul Iosif Ionescu de la Schitul Găvanele, apoi pe Constantin Zărnescu, Ion Stoica, Marin Simion, Ion Apostol dar mai ales pe Ion Ursu zis Moldoveanu, cioban din zonă.
Reţeaua condusă de V. Chilian, care acționa în strictă conspirativitate, furniza și informații militare referitoare la potențialul trupelor inamice: efective, dotare, tehnică, amplasarea căilor de aprovizionare, planurile de atac eic. Aceste date şi hărți erau transmise de ofiţerii, subofiţerii și soldații români trecuți în Moldova. Poliția și siguranţa germană au avut în vedere posibilitatea scurgerii de informații din teritoriul ocupat. De aceea au luat măsuri severe pentru contracararea activităţilor de spionaj ce s-ar fi putut face în regiunile administrației militare de către elemente române rămase în teritoriul ocupat. Se avea în vedere organizarea de acţiuni energice de supraveghere și control față de îndrăzneala spionilor81. Membrii rețelei şi-au asumat enorme riscuri. Dovedind pricepere, inteligenţă, diplomație și stăpânire de sine, V. Chilian și principalul său colaborator D. Pantazică, au câștigat încrederea ofiţerilor germani cantonaţi în comuna Tichireşti, în casa lui Pantazică. Ei au transcris în secret hărțile germane aflate pe pereții încăperilor, situația la zi a pozițiilor germane, a efectivelor. O astfel de hartă a fost predată autorităților militare române de sublocotenentul Maloiu, fugit din lagărul de prizonieri de la Slatina şi trecut de această rețea în Moldova.
Un larg sprijin au dat sătenii din zona munților Buzău și Vrancea, printre ei aflându-se numeroşi preoți și învățători. Nesocotind moartea care îi pândea la orice pas, uneori fără a se cunoaşte între ei, au lucrat pentru acelaşi scop nobil al solidarității umane. Ei au primit pe foştii prizonieri români, asigurându-le adăpost și hrană, oferindu-se drept călăuze, îndrumându-i prin locuri numai de ei ştiute, spre Moldova. Principalele puncte de legătură ale grupului de rezistență au fost: Lopătari-Măneşti, Schitul Găvanele-Nereju Mare, Colacu-Tichireşti, Vidra-Căliman.
În vederea organizării acestei acţiuni temerare la Balta Colacului de pe Valea Putnei, Vasile Chilian a construit o moară, convingându-i pe nemți că scopul ei nu era altul decât acela de a mări avantajele economice. În realitate, moara a servit ca punct de trecere a frontului în Moldova. Fiecare trecere reuşită era confirmată de unitățile noastre prin două lovituri de tun trase spre comuna Tichireşti. Totul se desfăşura în condiții de deplină conspirativitate, secretul activității celor din grupul Chilian fiind bine păstrat. Toate acestea erau necesare deoarece ocupanții au avertizat în mai multe rânduri, din teritoriul controlat de ei, că aceia care vor ajuta un prizonier vor fi aspru pedepsiţi, riscând o condamnare la doi ani închisoare, sau o amendă de până la 5 000 ei. Cei care vor ascunde militari şi agenți duşmani pot fi condamnați la moarte.
Cu toate măsurilor severe de securitate, în noaptea de 21 mai 1917, nemții au descoperit firele nevăzute care-i legau pe patrioți. În urma a unei percheziții făcută de germani asupra unui subofiţer român prins în timp ce încerca să treacă frontul în Moldova s-a găsit o pungă de piele atârnată la gât în care se aflau informații și schițe ale dispozitivelor germane de luptă. În scurt timp, autoritățile de ocupație au trecut la capturarea membrilor rețelei de spionaj, fiind arestaţi 76 membrii. La 16/29 iunie 1917 a fost prins V. Chilian. A căzut în mâinile germanilor şi primarul comunei Lopătari C. Albu. Între 27 -29 iunie 1917 s-a desfăşurat procesul inculpaţilor la Tribunalul Curții Marțiale de pe lângă Divizia 89 de infanterie germană cu sediul la Focşani. Rechizitorul procurorului întocmit de maiorul Larchenfeld pe parcursul celor 70 de zile de cercetări, cuprindea patru volume consistente. Principala acuzație adusă lui V. Chilian şi colaboratorilor săi era spionaj în folosul inamicului şi implicit trădare.
Sentinţa procesului, care a fost de fapt un simulacru, s-a pronunțat la 5 august 1917, cu numai o zi înaintea marii victorii româneşti de la Mărășești. Mareşalul Mackensen, care a aprobat sentinţa, rămasă definitivă, a dispus executarea grabnică a condamnaților: Vasile Chilian, D. Pantazică, Toma Cotea, Ştefanache Lăcătuş, sergentul Gălățeanu, Stan Baraboi (iniţial condamnat la 13 ani închisoare), Dumitru Ghica Moise lipsea deoarece a reuşit să fugă în munți. Stan Baraboi din comuna Lopătari a reuşit să fugă în drum spre plutonul de execuție; ajuns acasă în urma unor lungi peripeţii, a murit după câteva zile. Constantin Brebeanu a primit 15 ani detenţie; C. Albu 5 ani; Cristea Brebeanu din Terca, a fost condamnat la 1 an închisoare, fiind învinuit că a hrănit prizonieri români; Ion Vânătoru la 10 luni; Radu Tescaru la 5 luni; Maria Beşliu la 4 luni. Ion Moldoveanu moare în închisoarea din Focşani, Toma St. Tiberiu, Constantin Zărnescu, Ion Stoica, Simion Mierloiu au fost duşi în lagărele din Germania de unde au fost eliberați în august 1918. Tot atunci au fost eliberați și lon Apostol, Maria Beşliu, Dumitru Drăgan88. Primarul comunei Lopătari, C. Albu a executat, potrivit mărturiilor sale un an, o lună şi nouă zile din pedeapsa de 5 ani cât primise, fiind încarcerat în închisorile Focşani, Râmnicu Sărat şi Jilava până când au venit românii și mi-au dat drumu89. Într-o notă administrativă a şefului plasei Slănic adresată la 27 august 1918 prefectului judeţului Buzău se arată că fostul primar al comunei Lopătari a fost acuzat de autoritatea germană pentru spionaj și deținut un an de zile a fost eliberat. Vă rog să binevoiţi a-l integra în funcţia de primar din această comună.
Încercările de a răscumpăra în bani pedepsele capitale nu a avut sorți de izbândă, autoritățile germane refuzând această favoare. Ele şi-au motivat refuzul prin faptul ca procesul a făcut mare vâlvă în Germania. Ultimile cuvinte rostite de eroul V. Chilian au fost Trăiască România Mare.
În această perioadă în Moldova, armata română se pregătea să-i înfrunte germani. Unitățile militare buzoiene refăcute, au luat parte la crâncenele lupte din vara anului 1917 de la Nămoloasa, Doaga, Răzoare, Pădurea Prisaca, Mărăști, Mărășești și Oituz. Sacrificiile buzoienilor au fost considerabile92. În Regimentul 7 Artilerie care a luptat la Nămoloasa s-a remarcat căpitanul Emil Cerkez din Râmnicu Sărat, comandantul coloanei de muniţii de 75 mm. După bătălia de la Mărăşeşti el a fost decorat cu medalia rusă Stanislav cu spade deoarece într-o singură zi a adus de la 30 km, 14000 de proiectile.
