Prima săptămână la Primărie

3 minute de citit

Iată că a trecut prima săptămână din mandatul meu de primar în comuna Lopătari. Învestirea a avut loc într-o vineri, pe 30 octombrie, iar săptămâna trecută a fost prima încheiată în acest rol. De acum pot răspunde la întrebările oamenilor concrete sau generale despre „cum e la primărie”.

Am pornit la drum cu o perioadă de explorare, sunt multe de descoperit, învățat și experimentat. În această primă săptămână am pus accent pe discuții generale sau aplicate cu angajații primăriei, încercând să-mi dau seama cum stăm și unde sunt principalele blocaje. Pentru a lua orice fel de măsuri e nevoie să știm cu exactitate ce decizii bune sau proaste au fost luate în trecut, ce colaborări au mers bine sau prost și unde au oamenii cele mai multe nemulțumiri legate de modul în care primăria îi servește. M-am asigurat că așteptările sunt bine înțelese atât de-o parte, cât și de cealaltă, pentru a pune bazele unei colaborări eficiente.

Am vorbit cu oameni care abia așteptau să fiu învestit pentru a-și rezolva diverse probleme, majoritatea au plecat cu zâmbetul pe buze și cu încrederea că se face progres pe ceea ce-i interesează. Încă din prima zi m-am asigurat că toată lumea înțelege că facem relații cu publicul și că pentru asta e nevoie de anumite atitudine, conduită și abordare a dialogului cu oamenii. Mă bucur să văd că asta începe deja să dea roade în satisfacția cetățenilor.

Am avut niște prime discuții cu un partener al primăriei despre site-ul primăriei, pe care vrem să-l transformăm într-un loc cu adevărat folositor pentru oricine e interesat de comuna Lopătari. Transparența este un fundament cu care am pornit pe acest drum și vreau să fie la baza a tot ceea ce facem. Apoi am început documentarea despre provocările legate de parcelare, cadastrare și Plan Urbanistic General, un domeniu care a dat de cap oamenilor de prea mult timp. Câteva lucruri mai concrete:

  • am început reparațiile la stația de autobuz din Lopătari/Valea Sării, care devenise deja un pericol public (pe viitor vom articula un plan general pentru toate stațiile)
  • buldoexcavatorul a intervenit pentru câteva lucrări urgente și vom continua asta în perioada următoare, am început să dăm curs cererilor oamenilor pentru diverse nevoi
  • am mutat secția de votare din Plaiul Nucului de la Căminul Cultural (unde momentan condițiile lasă de dorit) la Școala Gimnazială
  • ne-am apucat să facem inventarul general pe anul 2020 pentru a vedea ce mai are primăria și cum pot fi ele valorificate mai bine

În una din zile o echipă de filmare de la KanalD ne-a făcut o vizită pentru a afla povestea comunei noastre, iar reportajul o să apară cel mai probabil pe 1 Decembrie. Am fost rugat deasemenea să particip pe 10 noiembrie la o videoconferință pe subiectul De la programator la primar în care voi povesti despre experiența prin care am trecut pe drumul până la mandatul de primar. Ca de obicei, sunt deschis oricui vrea să afle mai multe despre noi și ce vrem să facem în comuna noastră.

Cu siguranță am mai omis lucruri care s-au întâmplat săptămâna trecută, însă ideea generală cam asta e: descopăr fluxurile interne din primărie, cer informații, facilitez rezolvarea problemelor oamenilor care ne calcă pragul și îmi fac în timp o imagine cât mai bună despre cum stăm. În perioada următoare vom veni cu câteva clarificări pe subiecte de interes general și care au lipsit cu desăvârșire în anii precedenți.

În final vă las cu un îndemn: haideți la Primărie. Fie că aveți ceva de clarificat, fie că vreți să plătiți vreo datorie sau să-mi transmiteți un sfat, vă aștept cu brațele deschise (în condiții de distanțare socială, desigur) și la fel va face fiecare departament din cadrul instituției. Acum la început unele lucruri vor lua mai mult timp pentru clarificare și soluționare, așa că ne ajută pe toți dacă veniți din timp cu diverse cereri.

Pe măsură ce activitatea mea se va mai echilibra îmi voi propune un plan pentru acest tip de rezumat al activității. Este important ca oamenii să știe ce se întâmplă în Primăria Lopătari și cum stăm, iar această responsabilitate trebuie înțeleasă și pusă în practică în primul rând de mine.

Să auzim de bine!