Sfârşitul lumii

2 minute read

E sfârşitul lumii ăsteia aşa cum o ştim noi, spune cântecul. O lume care a fost, şi-a trăit vremea şi care se duce lăsând locul conexiunii, modernităţii, kitsch-ului. Îmi amintesc de serile petrecute pe maidane în aşteptarea nopţii. Pe înserat, în zgomotul talăngilor şi-al mugetelor de animale, în ecoul oamenilor întorşi de la lucru, stând pe iarbă sau pietriş, bătând cu un băţ în pământ sau frunzărind şi mai tare o frunză. Cu o geacă murdară pe mine cu buzunarele pline de diverse. Cu ochi mijiţi spre linia aia care uneşte cele mai îndepărtate dealuri cu cerul pătruns de ultimele raze ale soarelui obosit de peste zi, cu dorinţa de-a fugi oriunde ca un animal sălbatic, odată cu păsările, cu adierea vântului şi murmurul pădurii.

Mt. Fishtail at Night

Lucrurile astea chiar s-au întâmplat. Acum par clişee literare, dar le-am trăit şi le-am trăit bine; nici să vreau n-aş putea uita de ele şi nici să mă baţi nu mă pot opri să le scriu. Am văzut acum această poză, iar stelele care apar pe cerul acela albastru deasupra munţilor sunt, cel mai probabil, aceleaşi stele pe care şi eu le contemplam în serile de vară ale copilăriei. Stelele astea reprezintă martorii lumii despre care zic că se sfârşeşte. Poate că-i lumea care se duce ca să lase locul alteia în care tinerii-şi vor găsi melancolia-n alte lucruri sau poate că-i vina mea…

*Astăzi chiar de m-aş întoarce *

*A-nţelege n-o mai pot… *

*Unde eşti, copilărie, *

Cu pădurea ta cu tot?

Aşa e timpul ăsta, n-ai ce-i face. Arde ca focul şi lasă-n urmă o cenuşă fină care se ridică într-o ceaţă golaşă. Din ea răsar rând pe rând lucrurile vechi pe care copiii tăi nu le vor înţelege pentru că nu vor mai putea fi descrise pe limba lor. Să stau jos aşadar pe scaun şi să le retrăiesc; este timp să se piardă. În clasele primare nu înţelegeam de ce era „O, rămâi” în cărţile de Limba Română. Cum putuseră mai marii noştri să pună aşa poezie tristă-n cărţile pentru copii? Oare vrut-au ei să-i deprime pentru tot restul vieţii? Astăzi, când văd câte mârşăvii sunt făcute în sistemul educaţional şi cum valorile de care cel puţin eu m-am bucurat în şcoală sunt acoperite de „măsuri” care să crească notele de la Bacalaureat, mă bucur. Mai degrabă să fie îngropate ca să trăiască veşnic decât interpretate în sprijinul mediocrităţii leneşe.

O, rămâi” a rămas la fel de tristă.

Updated: