Loc de tras sufletul
Să fie vreun an sau doi de când s-a deschis o benzinărie Rompetrol Partener lângă Buzău, pe sensul dinspre București. Când am drum de la București, după ce trec de rond trec inevitabil pe lângă ea. Și mă opresc de fiecare dată, oricât de grăbit aș fi.
La benzinăria asta totul lucește. E curat și miroase frumos. Atmosfera e calmă, muzica plăcută, personalul amabil și prietenos. De fiecare dată când mă opresc cineva dă cu o mătură sau aranjează ceva la locul lui. Totul e în ordine la benzinăria Rompetrol Partener de lângă Buzău.
Nu știu dacă vă amintiți vreo astfel de scenă din filmele americane: personajul principal pleacă dintr-un loc în altul, ajunge de la o situație tensionată la altă situație la fel de tensionată, dar pe drum se oprește la vreun local obscur unde totul e calm și propice gândirii. Și personajul se gândește, trage niște concluzii, se pregătește, își pune planurile în ordine. Își trage sufletul. Exact așa mă simt eu de fiecare dată când mă opresc pe la benzinăria asta. Singur sau însoțit, vesel sau supărat, cu mult timp la dispoziție sau pe fugă, aici timpul stă pe loc și se odihnește. Aici timpul are atât de multă răbdare că și Moromete ar fi uimit.
Să fie pur și simplu curățenia sau aspectul de nou. Să fie geamurile mari cu priveliște la nordul județului. Să fie pustietatea de pe lângă benzinăria asta. Nu știu ce să fie, dar ceva e bine acolo. Rareori dai de un loc propice gândirii, iar ăsta e locul potrivit. Mai ales într-o zi de iarnă senină, caldă, clară. Așa cum era ziua în care am făcut poza asta în care se vede piscul Penteleului înzăpezit. Între mine și piscul ăsta de 1777 metri stă jumătate din județul Buzău. Stau Subcarpații și Munții Buzăului și toți oamenii care s-au gândit să se stabilească aici de-a lungul timpului. Stăm așa și ne urmărim de departe, și eu și Penteleul. Nu știm care va ajunge mai repede la celălalt.
