Regele a murit, țara doarme
A murit și regele Mihai. Vedetele și-au dat publish la articolele scrise acum ceva timp, de când se vehicula că nu mai are mult. Marii blogări ai țării și-au scos fițuica de caterinci și concluziile care atrag vizualizări. Trolling-ul e la maxim, inculpatul Dragnea tot șefu’ la deputați e, interpreta de muzică populară Gabriela Firea ia măsuri populiste. Viața românească merge înainte.
Celor care chiar au chef să citească și să se documenteze în tăcere, cu un ceai în mână, le recomand un articol despre regele Mihai în arhivele CNSAS. E deprimant să descoperi cât de ticăloși am fost dintotdeauna ca neam. Români hăituind români de dragul propriului confort. Din cele mai vechi cotloane ale istoriei am tăiat capete de domni, ne-am aliat cu otomanii sau rușii ca să scăpăm de adversarul politic. Nu s-a schimbat nimic, suntem aceiași ticăloși și acum.
A intuit că va urma un lung exil și au plecat cu bunurile personale. Guvernul comunist a fost de acord și au operat mandate de export, fiind unele bunuri cu caracter special. Există lista acestor bunuri cu care guvernul român a fost de acord. Asta este fărâma de adevăr din marea minciună privitoare la expatrierea bunurilor Casei Regale. Practic, pleci cu bunurile personale și ești acuzat timp de 50 de ani după aceea, dar și după Revoluție, în mod consistent, că ai plecat cu bunurile Casei Regale sau cu vagoane […]
Din 1944 până în 1947 – că așa se cucerește, de fapt, puterea și se distruge un stat –, instituțiile importante sunt penetrate de agenți români care trădează și care pun infrastructura la adresa unui ocupant care nu era efectiv cu trupele în țară. Ce s-a petrecut în ultimii ani în Ucraina este exact ce s-a petrecut în România anilor ’44-’47: un stat penetrat din interior de propriii cetățeni, care acceptă să colaboreze cu un ocupant străin. Așa dispare un stat […]
Regele Mihai este o poveste a vulnerabilității, un om normal în timpuri agresive, un om care a avut curajul și inteligența să ia niște decizii în timpuri radicale. Într-o țară care dorește eroi din oțel și sânge, dar care, de fapt, sunt criminali de război, un om normal ia niște decizii dure cu nişte costuri personale uriaşe. Cam asta e povestea acestui om
Partea bună a părții rele e că în țara asta mai sunt români care merită tot ce-i mai bun pe lume. Și eu cunosc și știu că și voi cunoașteți. Oameni „pâinea-lui-Dumnezeu”, care nu fac rău nimănui, care caută să ajute și să îndrume, care creează alternative, care muncesc pentru ei și pentru alții. Oameni care scot binele la iveală din marea de răutăți pe care neamul ăsta le creează zi de zi. Pentru oamenii ăia merită să rămâi în România, merită să încerci în continuare să reziști, merită să faci tot posibilul să vindeci atât cât poți și așa cum poți boala care a prins țara asta și care pare incurabilă. Se va găsi mai târziu un remediu, poate. Atunci toți oamenii buni din România vor fi recunoscuți și tratați cum se cuvine.
Până atunci rezistăm. Nu-i ușor să fii român, zicea Peter Hurley la un eveniment recent. Dar e frumos. Și cândva va fi și bine.
