Războaiele lui Adelin Petrișor

Am citit zilele astea *Războaiele mele *a lui Adelin Petrișor, om pe care-l respect din multiple motive și cu care mă mândresc, având rădăcini în zona mea de țară. Cartea nu este numai pentru aspiranții la meseria de jurnalist (cu toate că este un foarte bun duș rece pentru ei), ci pentru oricine e curios să afle mai multe despre ce înseamnă în spate un reportaj de război, despre cum lucrează niște profesioniști adevărați și, mai ales, despre riscurile pe care ți le asumi încercând să faci ceea ce trebuie. A face ce trebuie este o cale foarte anevoioasă, plină de peripeții mai mult sau mai puțin periculoase. Adelin le-a cunoscut foarte des pe cele din prima categorie.

De departe cele mai dramatice povestiri sunt cele despre campania americanilor în Irak și despre cum a rezistat mica echipă românească în condiții extrem de vitrege. Așa ceva vezi doar în filme, nu te-ai gândi că se întâmplă în realitate. Chiar sunt curios dacă s-a realizat vreun film sau documentar cu perspectiva unui jurnalist într-o astfel de zonă de război. Mie povestirile lui Adelin mi s-au părut scenarii de film, zău așa, aș vrea mult să văd ecranizate multe episoade din experiențele lui. Tari mai sunt și momentele în care, în situații critice, aude o voce care i se adresează în română, ca de exemplu în Israel: „Ce dracu faci mă Adeline aicea?”. Românii chiar sunt peste tot, na.

Urmează și Țara cu un singur gras despre nebunul Coreei de Nord. În rest… vezi aici cum l-am cunoscut pe tatăl lui Adelin, om de ispravă.