Poză-când-mă-uitam-chiorâş

Tehnologia ne sufocă prin posibilităţile şi facilităţile pe care ni le oferă 🙂 Una din ele e fotografia, surprinderea momentelor şi captarea unei părţi a lor. Nu-mi place expresia “imortalizarea momentelor” pentru că nu e decât o utopie şi are doar un efect artistic, neveridic.

Nu am prea multe poze de când eram mic pentru că ai mei nu şi-au permis tehnologia, însă uneori cred că e mai bine aşa. Dacă şi-ar fi permis-o acum aş fi avut “poză-când-dormeam”, “poză-când-mă-uitam-la-o-floare”, “poză-când-eram-plin-de-mâncare”, “poză-când-eram-dezbrăcat-şi-urlam-ca-din-gură-de-şarpe” şi aşa mai departe. În schimb am, de exemplu, o singură “poză-cu-tata” 🙂

Într-adevăr, asta se poate intitula foarte bine şi “poză-când-mă-uitam-chiorâş”, dar având în vedere că e o specie rară de poză acordă-mi circumstanţe atenuante.