Plimbări nocturne
Îmi place să mă bucur de orașul ăsta mai mult atunci când e liber, când lumea doarme sau își vede de treabă în altă parte, așa că nu ratez nicio ocazie să mă întorc pe jos acasă după miezul nopții de oriunde aș fi. Am parcurs în anii ăștia multe trasee lungi dintr-o parte în alta, de obicei toate pornind de undeva unde am stat la o băută. Cele mai reușite plimbări după băute au fost.
Ultima a fost azi-noapte de prin Militari până acasă, la Eroii Revoluției. Un tip și-o fată cu un păr frumos (remarc și apreciez mai mult un păr frumos după experimentul cu pleata) se urcă-n mașina întinsă larg pe o trecere de pietoni. În mod ciudat n-am simțit repulsie față de gestul omului, față de țigănia pe care o făcuse probabil din cauza lenei de a merge mai mult pe jos de la un loc de parcare mai îndepărtat. Lumea asta are nevoie de tupeiști, nesimțiți și leneși așa cum are nevoie de oameni corecți, discreți și harnici. Uneori corectitudinea creează lupte interioare groaznice din care ieși zgâriat și trist, așa că pot înțelege că în cazul respectiv mai bine te simți prost că ai parcat temporar pe o trecere de pietoni. Mai încolo, pe undeva pe Panduri, m-a tăbărât o haită de câini. Nimic anormal, după bătăliile cu haitele alea de prin munți orice situație cu câini mi se pare manageable. Iar n-am simțit repulsie față de ei, până la urmă e în natura lor să sară la beregată în pustiul nopții și e riscul meu dacă aleg să umblu aiurea prin zone dubioase. Unul era foarte îndrăzneț, ne repezeam unul la altul și n-a cedat până nu ne-a despărțit un șir de mașini. L-aș fi luat, l-aș fi domesticit și l-aș fi pus în locul nemernicului gras de la mine de la bloc.
Cine nu vede efectal terapeutic al umblatului de unul singur habar nu are câte lucruri îi rămân neclare doar pentru că se teme să rămână cu el însuși. Am cunoscut multă lume care pur și simplu nu suporta gândul unei singurătăți chiar și de scurtă durată. Eu sunt la cealaltă extremă, n-aș rezista fără bucata mea de introspecție în pustiu. Călătoriile pe care le țin minte cel mai bine sau care s-au lăsat cu ceva conștientizări mai importante le-am făcut singur. De muzică mă bucur cel mai bine în singurătate.
Într-o seară, după două semi-petreceri de Crăciun, am mers în Control cu niște prieteni. În sala mare punea muzică foarte bună un tip solid, chel și cu barbă. Ne cunoscusem mai demult la o bere la A1, dar bezmetic cum sunt uitasem cum îl cheamă. M-am interesat ulterior de el ca să fac rost de mixuri, dar am uitat din nou cum îl cheamă. Prietenii au plecat la un moment dar, dar eu am mai stat, m-am amestecat printre oameni și câteva beri și-am ascultat mixul omului. Au fost atât de bune orele alea în care m-am bucurat singur de ceva atât de frumos. Fără să trebuiască să fac conversație cu nimeni, fără să mă chinui să ascult ce-mi spune cineva în gălăgia din club, fără să întrețin un grup de prieteni, fără să aud altceva în afară de muzică. M-am întors acasă pe jos și-am digerat multe. Am dormit bine a doua zi.
Întoarce-te acasă cu cine vrei, dar ieși afară cu tine însuți.
