Pauza de snobism
Într-o glorioasă zi de vineri comand o pizza la muncă. După ceva timp curierul mă sună aproape gâfâind să-mi spună că e în zonă și ajunge imediat, ba chiar mă uit pe fereastră și-l văd alergând. Îi zic să stea liniștit că nu-i bai, că-l aștept și că și foamea mea poate aștepta. Calculez în minte și ies din cămara de lucru cam când estimam eu că ar ajunge și el. Și-am ieșit pe holul de la recepție după câteva secunde după ce ajunsese grăbit, transpirat, respirând cu greu. Până să ajung eu se intersectase cu o doamnă de la altă companie care era în trecere. Omul o întrebase simplu, „Claudiu Constantin?”.
Am apucat să-i văd privirea. Atâta scârbă în ochii cuiva mi-a fost rar dat să văd. Fără să se oprească din mers și cu un aer de superioritate i-a răspuns punând aceeași întrebare, prefăcându-se că nu înțelege situația. Și-ar fi continuat drumul nestingherită fără să-l ajute pe om dacă nu aș fi apărut între timp. Nu știu cum s-a întâmplat, dar i-am răspuns omului răstindu-mă la doamna cu pricina, „eu sunt!”. S-a speriat puțin și-a plecat. A fost o reacție de moment, totul s-a petrecut foarte repede și m-am gândit intens apoi la ce naiba a fost asta. Poate mi s-a părut pur și simplu nedrept sau poate mi-am adus aminte de ce-mi povestea tata după ce s-a întors de la muncă din Italia. Ar putea fi o coincidență.
În clădirile corporatiste impunătoare, în birourile confortabile, în costumele curate și croite bine, în mediul călduț testat și supravegheat de gadget-uri, în bula noastră în care ne unduim barca prin apele clasei medii n-ar trebui să ignorăm copacii din pădure, n-ar trebui să uităm de cei ce ne gătesc, ne aduc mâncarea la masă, ne fac curat prin case, ne mătură înaintea pașilor spre lucru și creează ordine în viețile noastre haotice. Cei care pentru mult mai puțin și cu mult mai multă muncă pun zi de zi osul la mersul lucrurilor pe care noi părem să-l uităm pe zi ce trece. Snobismul crește-n sufletele noastre de oameni avuți, dar cu părinți obosiți și copilării oropsite de soartă. Marș înapoi la realitate, doamnă!
