20 de ani de Siberia

1 minute read

De mult n-am mai citit ceva cu care să rezonez atât de mult și care să mă zbârlească de pe mâini până pe șira spinării. Ceva care să se potrivească în context și să aibă tangență cu ceea ce mă obsedează săptămânile astea. Am citit 20 de ani în Siberia, Amintiri din viaţă fix atunci când trebuia, iar asta i se întâmplă rar, cred, unui cititor. Poți aprecia o carte citită, dar n-o poți lega de tine așa cum se întâmplă într-un astfel de moment magic: ai citit-o când trebuia.

Citind istoria familiei Aniței Nandriș și tragedia prin care ea a trecut în cele două războaie mondiale m-a făcut să apreciez enorm ce sunt, cum sunt și când sunt. Sunt norocos fără vreun merit. Asta mă bucură, dar mă face și umil, mă responsabilizează, mă face să fac mai multe pentru mine și pentru cei din jurul meu. Mă face să compensez, să mă chinui pe alocuri, să trag de mine. Să îndur pentru mai bine, să-mi fac un scop, să mă ofer. Să fiu un om bun.

Am văzut și piesa de teatru acum vreo câteva luni, la TNB, în interpretarea Amaliei Ciolan. A fost groaznic, groaznic într-un sens bun dacă poate exista așa ceva. O parte din mine s-a rupt conștientizând iar că lucrurile alea chiar li s-au întâmplat iar și iar și iar țăranilor din Bucovina, oameni care n-au avut nicio vină și care au căzut mereu la mijlocul intereselor, oameni care și-au văzut de treabă și și-au jertfit viețile.

O să mai merg o dată să văd piesa. Și-o să mai citesc o dată cartea. Și-o să merg iar la piesă. Și iar cartea. Și tot așa.

Updated: