O naţie batjocorită
De ce cerşetorii cer bani/mâncare? Dar de ce nu cer un loc de muncă? De ce există campanii cu donare de alimente pentru popoarele înfometate? Dar de ce nu li se reconstruieşte societatatea? De ce întotdeauna soluţii temporare care mai mult alinează orgoliul sinelui decât pe acea societate aflată la ananghie? Mi s-a făcut scârbă de cerşetorie, de întins mâna în mod gratuit, de huliganism, snobism, de lene. Asta-i democraţia, zeci de zombie târându-şi corpurile slinoase pe străzi, ameninţându-te, creând o teamă constantă într-un oraş care ar trebui să fie civilizat? Zeci de făţarnici cu mâna pe Biblie, iar cu cealaltă-n buzunar?
Oare chiar ne-am născut sub greaua necesitate de a fi eroii propriei ţări? De ce nu decenţă, normalitate? Vreau o viaţă normală pentru mine şi familia mea, nu o zbatere eroică, periclitatoare, cauzatoare de stres. Totul e o bătaie de joc pe faţă. Mă uit crucit la câte-o ştire de seară. Crucit. Ce-şi închipuie duduia asta de Elena Udrea, că suntem muncitorii ei de pe şantier? E incredibil ce se întâmplă şi e incredibil cum nu luăm atitudine şi acceptăm toate mizeriile care se întâmplă constant.
Şi, mai departe, cum ar trebui să arate o răscoală modernă? Ne-am săturat de bătaie de joc, nu de celălalt partid. Răscoalele nu trebuie organizate de partide, de organizaţii, ci de înşişi oamenii revoltaţi. Suntem o naţie mult prea tolerantă cu guvernaţii noştri, iar asta duce la o batjocorire constantă.
Aşadar, se mai bagă cineva la o răscoală? Jur că dacă se mai bagă cineva eu îmi iau tolba de pietre şi atac cu largă inimă Guvernul. Acum cât nu am o familie şi nu pun viaţa nimănui în pericol. Se pare că altă soluţie nu e.
