Nunta
Pe la finalul anului trecut ne-am hotărât să ne punem pirostriile, iar în Aprilie totul s-a concretizat: am făcut nunta. Nici nu știu cum au trecut și s-au întâmplat toate, în perioada asta timpul s-a compresat și a căpătat altă însemnătate. Am încercat să ne organizăm pentru ceva cât mai simplu, însă tot a presupus multă alergătură și redirecționări de energie.
Nu vă povestesc cum ne-am cunoscut și care-s toate detaliile, pentru asta mă puteți invita la o cafea sau bere, fie că ne cunoaștem sau nu. E o poveste frumoasă, garantez.
Nunta s-a întâmplat în totalitate în spațiul rural, fără a se vrea o nuntă tradițională. Nunta tradițională nu mai există așa cum nu mai există familia tradițională, o forțare în această direcție are multe șanse să se transforme în kitsch. Am ținut să ne desfășurăm la țară, acolo unde nouă ne place și unde cel mai probabil ne vom pune și pirostriile fizice.
Am pornit din satele noastre, Plaiu Nucului și Ploștina, am făcut cununia civilă la primăria noastră din Lopătari, iar cea religioasă la biserica nouă din Lopătari – prima cununie din acea biserică, un moment care o să rămână în istorie. Am trecut apoi pe la Lacul Meledic să facem niște fotografii, iar spre seară ne-am strâns la un salon din comuna Beceni pe care nu-l veți găsi pe internet. Lucrurile au decurs foarte bine, am avut vreo 330 de persoane care s-au bucurat alături de noi, un pic peste numărul la care ne așteptam. Echipa de la local s-a descurcat admirabil, se așteptau și erau pregătiți, astfel încât totul a fost în regulă. Am avut o formație foarte faină care ne-a încântat toată seara – Zorile din Galați.
La petrecere timpul a fost și mai compresat. Abia dacă am avut timp să vorbim cu o parte dintre prieteni și rude. S-a dansat mult, a fost maraton. Eu abia dacă am văzut felurile de mâncare. Ne-am simțit foarte bine amândoi și cred că și invitaților le-a plăcut, a fost o nuntă pe care sper să o țină minte. La final am ieșit pe plus, așa că surprizele au fost doar dintre cele bune 🙂
Am avut un sentiment pe care nu-l poți cunoaște decât fiind în postura de mire, sunt momente fascinante care te fac să te gândești la tot ce ai trăit până atunci și la ce vei trăi de acum încolo. Nunta nu schimbă nimic în relația dintre 2 oameni, așa am auzit și voi confirma peste ani de zile, dar e un moment în timp cu mare însemnătate. Fie că e o nuntă mare sau mică, recomand să se facă – după ce se termină va înțelege oricine ce înseamnă de fapt. Este un act de curaj, de încredere și de optimism să faci o nuntă, chiar dacă rămân valabile lucruri care erau valabile și înainte: încredere, respect, dragoste.
Nu trebuie să o dau în sentimentalisme. A fost fain tare și ne-a plăcut. Le-a plăcut și părinților și nașilor noștri, ceea ce e un motiv de bucurie pentru noi. Mergem mai departe cu aceeași energie, cu entuziasm și cu poftă de viață.