Nu te îngriji de trecerea timpului

Fă-ţi griji în legătură cu lucrurile din viaţa ta. Bam, cam mult pesimism, nu? Vreau să continui: fă-ţi griji în legătură cu lucrurile din viaţa ta, în sensul de “ai grijă de ele”. Un singur lucru trebuie să nu te neliniştească: trecerea timpului 🙂

Să lămurim/rămurim oleacă. Nu ştiu de ce “grijă” are mai mult o conotaţie negativă. A avea griji e un lucru bun, “fără de griji” e o utopie. Grijile construiesc lucruri bune, grijile modelează oameni. Dacă e să mergem prea departe am putea spune “eşti toate lucrurile de care te îngrijeşti”.

Iar referitor la timp: trecerea timpului e, cred eu, cel mai neînsemnat lucru de care oamenii se sperie. Timpul, prietene, trece oricum. Ba mai mult, trece exact la fel ca şi acum mii de ani. O zi are 24 de ore aşa cum a avut dintotdeauna (ştiu că un cercetător s-ar putea certa cu mine pe seama a câtorva sutimi, dar durata asta e neînsemnată pentru subiectul de faţă). Timpul trece fie că vrei, fie că nu vrei. Şi timpul trece la fel de repede/încet ca în fiecare zi. Nu te mai gândi “când s-a făcut cinci?”, “aoleu, e deja şase?”, “ce încet/repede a trecut ziua de azi”, “o să am timp să fac nu-ştiu-ce?”. Timp o să fie, asta e clar. Timpul e acelaşi pentru toată lumea. Fiecare om are la dispoziţie 24 de ore pe zi cu care face ce vrea şi pe care le foloseşte cum crede de cuviinţă. Şi, mai ales, timpul nu e o scuză. “N-am timp de întâlnit cu colegii de liceu”. Nu. Totul e construit pe priorităţi. Problema nu e că nu ai timp să te vezi cu colegii de liceu, ci că nu consideri lucrul ăsta destul de important încât să-ţi aloci timp, o oră-două, pentru el. E doar un exemplu destul de sugestiv.

Există o expresie care mie-mi place: “între timp”. E fenomenal câte lucruri se întâmplă între timp. Am putea spune că totul se face între timp. Muncim, mergem la facultate/master, între timp ne vedem cu prietenii, între timp mai lucrăm şi la proiecte personale, între timp facem case, ne cumpărăm mobilă, între timp descoperim lucruri. Totul se întamplă între timp, lucruri bune şi rele, de toate pentru toţi. Ne şi îndrăgostim între timp, ne şi iubim, ne şi certăm, ne şi batem. Când se întâmplă toate astea? N-am putea spune cu exactitate. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât pierzi noţiunea timpului şi timpul trecut îţi pierde însemnătatea. Devenim obsedaţi de timpul care a rămas, de cel care e disponibil întreprinderii a ceva. Acest ceva e o cutie a Pandorei care se deschide din când în când eliberând surse infinite de nelinişti, decizii, acţiuni. Între timp îmbătrânim şi puterile ni se duc, nici nu ştim unde, şi vin vremuri de amintiri pe care cu greu le vom încadra în această budincă expirată numită “timp trecut”.

E o nebunie, o zăpăceală timpul ăsta. De ce să-i dăm atâta importanţă? Importante sunt lucrurile de lângă noi, mulţumirea noastră, a oamenilor la care ţinem. Grijile noastre să se îndrepte către cei care ne luminează ziua, către cei care suferă, către cei care au nevoie de noi, către cei care ne iubesc, către cei de care nu ne putem lipsi. Timpul? Ce treabă are timpul? Timpul să-şi vadă de ale sale. De secundele lui plictisitoare. Tic, tac, tic tac – să-i spună cineva ceasului ăstuia “duuude, te repeeeţi! Ia-ţi o vacanţă.”. Atunci vom întineri şi verdele va fi mai verde şi cerul mai albastru: când timpul nu va mai exista, ci doar o mare chestie numită înainte.

Înainteeeee!

Lasă timpul. Mai degrabă gândeşte aşa: când e ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată? Hm? Mă gândeam eu.

Lasă timpul. Ascultă un cântec care nu are şi nu a avut niciodată treabă cu timpul. Fascinantă muzică…