Nu înţeleg wrestlingu’

Iartă-mi potenţiala ignoranţă, însă wreslingu’ ăsta mi se pare una dintre cele mai mari prostii ale omenirii. Omenirea asta a inventat multe tâmpenii, însă asta e una dintre cele mai mari. Oameni care se aruncă de colo dincolo, răgete, feţe prefăcute, spectacol ieftin, public mediocru.

Cumva mi se pare similar jocurilor copiilor. Când te închipuiai Făt Frumos sau Superman şi salvai omenirea, când călăreai armăsari puternici, când zburai pe mături, când te cocoţai în copaci crezându-i castele şi aşa mai departe. În wrestlingul ăsta musculoşii ăia se urcă pe scenă şi se îngrămădesc unu’ pe altu’ în corzi, zburdă precum mieii primăvara şi se dau macho răcnind din toţi rărunchii. Apoi încep să facă balet pe ring. Un fel de balet trebuie să fie ăla, că luptă nu-i. Cum, mă, să stai fascinat aşa să-ţi iei scatoalce de la celălalt? Pentru că asta fac, îşi dau scatoalce cu rândul, total conştienţi. Îşi asociază nume cu sonoritate, intră pe scenă ca divele şi declară război în stânga şi dreapta ca mai apoi să cadă laţi după o palmă după ceafă. Serios nu înţeleg care-i faza. Luptă nu-i că n-am văzut niciodată sânge. Unde nu-i sânge, nu-i luptă – să fie clar.

Cel mai trist aspect la treaba asta este să fii comentator de wrestling. Eu n-am văzut comentarii mai penibile decât la wrestling. Când mă uit la wrestling simt cum penibilul creşte într-un colţ al camerei ca un mare elefant gonflabil roz. Creşte imeeens, nu mai are loc, ocupă toată camera şi iese pe uşa sufrageriei spre baie, spre wc …

Zic că nu înţeleg wrestlingul şi totuşi am mărturisit că m-am uitat la aşa ceva. Cum altcumva aş putea să vorbesc despre wrestling dacă n-am văzut măcar câteva „episoade”? M-am uitat la câteva serii cu speranţa că o să mă prind de ceva, că o să înţeleg vreo motivaţie pentru care ai face treaba asta sau ai urmări-o. Chiar am încercat, îţi zic, dar n-am reuşit. N-am reuşit. Mi se pare la fel de prostesc ca prima dată când am văzut aşa ceva şi am rămas cu gura căscată uitându-mă în jur şi spunând „sunt nişte prank-uri, nu..?”. Bănuiesc că e un fel de spectacol în care publicul e conştient că i se joacă farse, dar totuşi se uită cu plăcere. Poate aşa cum mă duc eu rar la câte-o piesă de teatru şi-mi place super mult, aşa şi publicul ăla se duce la o partidă de wrestling ca să vadă muşchi făcând balet. Sau poate ăia toţi de acolo sunt plătiţi să facă asta pentru emisia la TV… nu prea înţeleg. Chiar şi aşa, discuţia rămâne în picioare referitoare la cei care se uită la teveu. Sau poate ăia care se uită la teveu sunt nişte nedumeriţi ca şi mine care încearcă să înţeleagă… dracu ştie, zău.

Poate vreun împătimit mă lămureşte şi pe mine, chiar aş vrea să mai pricep din tainele acestui sport… e un sport, nu? Poate mâine/poimâine mă las de programare şi mă apuc de wrestling d-ăsta, cine ştie. Aş fi cu siguranţă un caz unic în istorie 🙂

Later edit: aaaaa, evrika! Am înţeles treaba cu wrestlingu’ după ce am văzut pentru prima dată o luptă între două tipe 🙂 Probabil că-s mai rare şi precedate de săptămâni în care se luptă doar bărbaţi… repet, e prima dată când văd wrestling între femei. Dar am o sugestie? Să intre ciocolata în joc.