Nu mai sare nimeni în ajutor
Acum ceva timp o prietenă era un pic stresată cu o lucrare de licență. Voia să o facă pe bune și avea nevoie de niște informații reale din interiorul unor companii foarte specifice. Dau să-i sar în ajutor și fac o mică investigație: știam pe câte cineva la toate companiile de la care ea avea nevoie de detalii. Perfect, zic, mă apuc să scriu la câteva persoane de HR, fiind aproape convins că vor răspunde indiferent dacă pot ajuta sau nu și că măcar una din ele va răspunde afirmativ.
Ce s-a întâmplat apoi a fost… nimic. Nimeni nu a răspuns nici până-n ziua de azi. Lucru un pic curios, pentru că experiențele mele din trecut mă făceau să cred că lumea îmi sare în ajutor când e vorba de astfel de lucruri. A fost ca un duș rece concluzia că nimănui nu-i pasă de fapt de ce ai tu nevoie atât timp cât nu e nimic de câștigat.
Sigur că mă pripesc cu concluzia asta, nu pot generaliza atât de brutal. Însă nu mă pot opri din a mă gândi la diverse scenarii. Poate că nimeni nu mai ia o licență în serios - de ce te-ai chinui să faci ceva bine documentat când la final are aceeași valoare precum una copiată? Poate că cinismul profesional a ajuns la cote mai înalte față de acum câțiva ani - sunt ocupat, de ce să depun efort dacă nu-mi iese nimic? Sau pur și simplu relația mea cu reprezentantele departamentelor HR și Recrutare s-a deteriorat profund după ce m-am însurat.