Lupta din interior

2 minute read

E o melodie de la Metallica, “Struggle within”. Ei bine, titlul ăsta parcă-i titlul vieţii mele, nu alta. Tot timpul m-a frământat ceva, tot timpul m-a bântuit ceva, tot timpul în mine a fost un conflict. Iar asta e valabil şi în aceste zile călduroase ale lui august 2011. Mă agit prea mult, mă zbat prea mult, mă neliniştesc prea mult, deseori fără un motiv care merită. Cu alte cuvinte, caut o soluţie pentru o problemă care nu există; da, mai bine de-aşa nu puteam s-o spun.

E o vorbă veche şi bună, „don’t try to fix what already works”. Dar chiar funcţionează? Zilele astea, săptămânile astea mă bate-un gând să-mi organizez domeniul ăsta. Da, cuvântul cheie: organizare. Am o sută de idei nenăscute în cap, o sută de planuri, o sută de proiecţele şi-aş vrea să le stăpânesc cumva, să fac curat în ele, să le concretizez pe cele care merită şi să le arunc pe cele care sunt puerile şi care n-ar aduce nicio valoare. Vreau să creez un spaţiu virtual care să mă (re)prezinte, aşa cum sunt, fără titulaturi, dar cu potenţial. Vreau să încep să mă apuc de ceva fain şi să-l îndeplinesc, să-l creez, să-l nasc, aşa cum făcură alde Brâncuşi cu lemnul, Enescu cu sunetul. Comparaţia e aberantă poate şi nelalocul ei pentru că eu trăiesc într-un eu mai slab decât mai marii enumeraţi. Însă ideea de bază tot aia e: vreau să mă apuc de ceva şi să fac. Simt că sunt un făcător, un îndeplinitor (do-er, achiever) şi cumva, “opera” mea vrea să iasă la iveală din mine. Da, dacă aducem cuvântul “operă” mai aproape de mediocritatea omului fără niciun talent, pot spune că vreau să-mi încep opera, adică acel lucru care m-ar face mulţumit prin sârguinţa cu care mă dedau lui.

Poate-ar trebui să mă concentrez mai mult pe a acumula cunoştinţe, a învăţa, a mă perfecţiona şi mai puţin pe a mă lamenta că n-am niciun proiect de suflet. Probabil o să vină şi proiectul la timpul lui; decoamdată foloseşte-te de cuvintele ilustrului(?) Lenin: învaţă, învaţă şi iar învaţă. Da, în teorie sună aşa de bine! Dar când vine vorba de practică o nerăbdare ca de copil pune stăpânire pe mine şi pe skill-urile mele în devenire şi de undeva cineva tot repetă: fă-o, fă-o, fă-o acum!

În concluzie… concluzia lipseşte. Sau să sperăm că se formează. Poate că tehnologia nu e totuşi pentru mine, cine ştie, şi altundeva ar trebui să caut “desfătările” activităţii mele. Rămâne de văzut. Să mă relaxez şi să-mi fac ordine-n gânduri zic. And Hooverphonic agrees with me:

Hooverphonic – One

Updated: