Lungul drum

1 minute de citit

Mi-a plăcut mult drumul lung cu mașina prin țările alea. Îmi place să simt o combinație de hălăduială prin locuri necunoscute și o responsabilitate mare pe care o ai ca designated driver. Dacă nimerești și oameni cu care te înțelegi bine și te mai lovește și muzica aia care-i ca un fel de persoană adițională în mașină atunci succesul e garantat, iese bine, se bate-n cuie. M-am simțit așa de bine încât am avut încredere să las ocazional mașina pe mâinile altei persoane, ceea ce nu prea mi se întâmplă… niciodată 😀

Cam ăsta este și spiritul pe care voiam să-l aibă acest concediu pe care nu mulți l-au înțeles atunci când am încercat să-l descriu. Să mă las purtat de val oriunde m-ar duce și să am încredere-n mine și-n alții, să risc și să mă deschid la ce vine. Mai este timp din concediu, însă încă de pe acum pot zice că a fost cea mai bună idee și că a meritat totul. Fă-o și tu.

În rest… m-am apucat de gătit pentru că voiam să fac asta de mai mult timp și, în plus, tot în excursia asta mi s-a reamintit că este timpul. Deocamdată mă ocup cu chestii simple, mediocre, aleatorii, după instinct și ochiometru, apoi o să continui cu lucruri mai complicate/bune/fancy. Am descoperit că-mi place foarte mult; pun niște muzică pentru vecini, plec în bucătăria mea de 1m2 fără de cuptor and then epic shit gets done! Ba chiar postând pe Facebook se pare că i-am motivat și pe alții să intre-n bucătărie, ceea ce mă bucură nespus. Așa trebuie să meargă lucrurile bune, să se transmită de la un om la altul, să circule. Și lumea devine deodată un loc mai bun 😀

Lauda de sine

Publicat la data: