Lumea din jurul meu

2 minute read

Zilele astea toată lumea încearcă să-și dea seama ce naiba se întâmplă în România asta. Care-s jocurile care se fac, cine-s oamenii din Piață, de ce aia și nu ailaltă, către ce se îndreaptă totul. The big picture, e ceva ce ne lipsește, iar sentimentul că suntem pe un imens vapor despre care nu știm unde se îndreaptă ne obsedează, ne ocupă mintea, ne suprasolicită. Trecem de la agonie la extaz, de la bucurie la tristețe, de la speranță la deziluzie într-un rollercoaster care ne consumă energia și ne slăbește. Ne dorim schimbare, ne dorim o lume mai bună, ne dorim oameni fericiți în jurul nostru, de dorim relaxare și nu încrâncenare și totuși pare că ba o să le avem, ba o să le pierdem și pe cele pe care le avem deja.

E un macrocosmos care parcă ne provoacă, e ceva mai sus de noi care ne pune la încercare abilitățile de a înțelege și a reacționa la lucrurile care ni se întâmplă. Fără a încerca să găsesc o explicație ce ține de religie, am sentimentul că suntem testați. Că acum e acum, că e un prag pe care-l trecem pe brânci sau de care ne vom împotmoli, că e dimineața trezirii sau seara adormirii. Că e ceva mai important în aer decât e de obicei.

Dar nu e așa. Sunt zile din viețile noastre, zile care se nasc una pe cealaltă, rând pe rând. Viața noastră, a fiecăruia, reprezintă aceeași serie de pași pe care-i facem într-o direcție sau alta. Mergem și azi pe drumul ăsta către nicăieri așa cum am mers și ieri, cu pași mai mici, mai mari, mai plimbându-ne sau mai alergând. Zilele astea nefaste sunt media aritmetică a celorlalte prin care am trecut și ceea ce ni se întâmplă e explicabil, demontabil logic și demonstrabil. Corupția care ne înconjoară e un bulgăre care se construiește de fiecare dată când închidem ochii pentru a nu-i vedea pe alții sau a nu ne vedea pe noi înșine. De fiecare dată când ne ascundem sub scuze ca „nu e treaba mea”, „nu mă vede nimeni”, „nu se schimbă nimic”, „nu mă afectează” bulgărele crește și trece peste noi luându-ne din când în când cu el.

Cei 47 48 de morți sunt acum parte din acest imens bulgăre care i-a luat cu el în tăvălugul său prin țară. Cei 48 reprezintă doar vârful unui imens aisberg creat de aparatul administrativ corupt pe care fiecare dintre noi îl susține. Prin șpăgi, neimplicare, indiferență și ignorață. Ar trebui să închidem ochii doar atunci când o facem pentru totdeauna, însă noi ne-am format prostul obicei de a-i închide temporar destul de des. Iar asta are reprecursiuni pe care le vedem brutal zilele astea.

Cum sunt eu așa e lumea din jurul meu. Dacă urlu cu furie la lume, la mine urlu. Dacă felicit lumea, pe mine mă felicit. Dacă vreau ca lumea din jurul meu să se schimbe într-un fel sau altul e imperios necesar ca eu însumi să mă schimb. Să fac bine ce fac și, mai ales, să rezist în momente de încercare. Dacă fac ordine în mine voi face ordine și în lume.

Să vă odihniți în pace și să ne iertați. În timp ne vom ierta și noi și ne vom asuma zilele care vin și trec.

Updated: