Love comes again

Zilele astea parcă au fost invadate de zile vechi, de-mult-apuse. Poate c’a-nceput totul cu articolul ăsta şi cu muzica trance (ce muzică a fost, băi nene…).

Love comes again îmi aduce aminte de strada Libertăţii din Buzău, pe care stăteam în gazdă în vremea liceului. Era în acele vremuri un Internet Cafe (chiar vizavi de Haşdeu, pare-mi-se că acum nu mai e) la care mergeam din când în când. Strângeam o săptămână economii pentru două, trei ore de Internet în weekend. Iar când veneam de acolo, seara pe la 11, afumat ca un somon afumat şi cu ochii căzuţi în gură ascultam melodia asta pe un telefon. Şi era noapte chioară şi uneori frig şi mulţi ţigani, şi ferestre aprinse în căminul de la Haşdeu şi chiloţi atârnaţi de grătarele acestor ferestre şi fete care cântau (dezbrăcate?).

E singura melodie căreia i-am ştiut versurile “pe de rost”. În general nu ascult muzica pentru versuri. Aud vocile, însă habar nu am ce zic, indiferent de limba folosită. Ascult pentru sunet, pentru unde, pentru bucăţi diferite care te instigă la gânduri diferite. Ei, melodia asta e pentru versuri şi versurile fac totul. Să ascultăm aşadar, să ne aducem aminte.

Toate lucrurile au un sens acolo undeva.