La culcare

Vecinii mei de sus se uită la Wow Biz, emisiunea aia penală cu scandaluri. Nu ratează nicio ediție, le aud în fiecare seară. Bărbați și femei care țipă unii la alții și multe beep-uri care acoperă înjurături – asta e rețeta de succes care funcționează pentru vecinii mei. I-a acaparat formatul, le-a plăcut și au devenit telespectatori fideli. Mai aud des reclame la Catena și vocea aia dură și lentă care recită cu șoc, groază și litere mari de tipar galbene întrebări retorice.

Uneori volumul e prea tare, iar asta intră în conflict cu nopțile în care chiar am nevoie de somn. Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare, șuier luna… ba pe naiba, iau nenorocita de furculiță și bat energic în țeavă, acest canal de comunicare care transmite de zeci de ani fără greș și electricitate sentimente și stări dintre cele mai profunde. Țac-țac-țac-țac-țac-țac nervos și gata, volumul se diminuează simțitor. Pun furculița la loc alături de perechea ei, mă bag în pat și mă pun pe visat tâmpenii. Visez în fiecare noapte.

Cred că am visat absolut toți oamenii cu care m-am întâlnit vreodată. L-am visat și pe Vladimir Putin într-o noapte. Visez cum cad sau sunt alergat sau cum bat dușmani ca-n filme sau cum vreau să vorbec și nu pot. Am visat un curcubeu color odată, a fost fantastic. Vised des că mi se ridică mașina sau că n-o mai găsesc sau că nu mai știu cum arată. Sau cum conduc o mașină mare și o bușesc. Sau că trebuie să ajung undeva și apar tot felul de impedimente până când călătoria capătă alt sens și nu mai contează unde trebuie să ajung, apare altceva. Unele vise se repetă întocmai, aceleași scene, uneori chiar la câțiva ani diferență, iar asta e ciudat tare. De unele vise îmi pare rău că durează atât de puțin, au fost unele din care aș fi vrut să mă trezesc mai târziu. În unele îmi dau seama că visez, dar asta foarte rar. Câteodată când se întâmplă asta realizarea durează fix câteva secunde, după care mă trezesc și nu mai pot adormi. Ultima dată s-a întâmplat pe la 2 jumătate dimineața – aia a fost cea mai lungă zi din viața mea, cred. Unele-s suprarealiste, de exemplu Putin stătea cu spatele și prin ceafă îl vedeam cum îmi face cu ochiul. Purta proteză și când râdea avea gura foarte mare și dădea capul pe spate foarte mult. Prin cerul gurii se vedea cerul.

Și câte și mai câte; uite, acum îmi pare rău că nu-mi notez în fiecare dimineață tot ce visez, cu siguranță au fost tot felul de grozăvii de care nu-mi mai aduc aminte. Poate fac asta de acum încolo.