Jazz

De jazz am mai zis, e ceva mai presus de o simplă muzică. Parcă te caută prin interior de ceva și te răscolește, te învârte și te provoacă să-ți aduci aminte. Prin mai am fost la Arcub la un concert al trupei lui Lucian Ban, figură destul de pregnantă printre împătimiți. Elevation este o trupă formată din oameni super buni și care colaborează super bine, cum altfel? Și a fost super frumos.

Dar la un moment dat a devenit dubios. La un moment dat John Herbert a început să rupă contrabasul, el singur. La început părea o joacă de-a scârțâiala, o improvizație energică. Dar ascultând am auzit porțile de la Plaiul Nucului trântindu-se, ușile casei scârțâind, crengile copacilor frecându-se între ele, sunetele lucrurilor familiare pe care le întâlneam zilnic. Stăteam hipnotizat și ascultam și nu clipeam și nu-mi venea să cred cum au ieșit toate astea la iveală din contrabasul omului. Cum naiba? M-o fi prins într-un moment anume, o fi fost vreo coincidență. Dar a fost profund și-am să-l țin minte pe om toată viața.

Vezi că zilele astea e Bucharest Jazz Festival lângă Ateneu. L-am ascultat aseară pe Mihai Iordache și-ai lui băieți, au dat-o bine. Am citit un interviu cu omul, îl recomand atât pentru idei cât și pentru recomandările de acolo. După aia a fost Bucharest Jazz Orchestra, dar ei sunt mai chill, îți trebuie o anume dispoziție și poate și spațiu pentru așa ceva. Dar treci oricum pe-acolo, o să-ți gâdile auzul în mod plăcut 🙂