Întâi se coboară

Dacă vrei să pleci în mod democratic la ora şase de la muncă remarci câtă democraţie există în ţara asta: toată lumea pleacă la ora şase de la muncă. Sunt pline străzile Bucureştiului de oameni flămânzi, obosiţi, sictiriţi care mai au singur dor: să ajungă acasă, să-şi ia o bere-n mână şi să se uite la serialul lor preferat. Sau să se joace SkyRim. Sau să spele copilu’. Sau să pună o maşină de rufe la spălat. După preferinţe.

Într-o seară, stând eu într-un grup de pinguini lângă o uşă de metrou şi cugetând la condiţia mizerabilă a noastră, a înghesuiţilor vremurilor noastre, o tanti zice răstită alteia care se căznea să intre (această nemernică ignorând regulile unei societăţi ordonate şi calme!): “întâi se coboară, apoi se intră!”.

Da, mă, are dreptate muierea asta, mai întâi cobori în mizeriile vieţii, vezi cum e acolo şi că nu-ţi place; abia apoi începi să urci afară din mizerie şi să intri într-o lume mai bună. Frate, aşa se face, întâi cobori, apoi urci, nu-i altă cale. Toţi ăia care-ţi spun că poţi să urci direct te mint – în realitate vor să facă bani pe spinarea ta. Nu-i crede, ascultă la mine şi la muierea asta: întâi se coboară, apoi se urcă. Nu încerca să schimbi fluxul lucrurilor că încerci degeaba. Se coboară, apoi se urcă, e simplu, elegant şi nici n-o să ţipe nimeni la tine. Ascultă la taica, aşa fă.