În culisele alergării
În ultimii ani am participat cu entuziasm la fiecare ediție a Semi-maratonului sau Maratonului București. De fiecare dată când am alergat am fost impresionat de starea generală de veselie, de ajutorul și încurajările de pe margine, de oamenii care credeau ca și mine că mișcarea e importantă și că le fel de importantă e blocarea străzilor Bucureștiului cu câteva mii de oameni.
În Octombrie al anului trecut mi-am promis că o să trec de cealaltă parte a spectacolului, în culise, că o să fiu unul din acei oameni care îi ajută într-un fel sau altul pe ceilalți să alerge. Și anul ăsta s-a ivit ocazia: cu câteva zile înainte de eveniment m-am întâlnit la teatru cu Cristina (căreia îi datorez transformarea mea într-un om care aleargă), care mi-a propus să fiu voluntar pentru WWF în ziua alergării. Și m-am băgat, man.
M-am simțit bine să le dau oamenilor apă, să-i strig pe nume, să-i felicit și să-mi răspundă cu zâmbetul ăla sincer, dat pe furiș unui necunoscut, să curăț covorul de pahare ca să le fie mai ușor la porțiunea aia de urcare de pe lângă Casa Poporului. Chiar m-am simțit util și am simțit că oamenii au avut de câștigat prin prezența mea acolo alături de alți voluntari care s-au agitat, s-au strofocat, au alergat de colo-colo ca lucrurile să iasă bine. A fost super și dacă n-ai făcut asta niciodată ți-o recomand din toată inima, vei primi mult mai mult decât vei oferi.
În final uite-l pe Radu Restivan și filmulețul făcut de el în timpul concursului. Mi se pare foarte tare:
